Cine sunt eu
- Flory
- Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.
vineri, 27 august 2010
joi, 26 august 2010
Din Irak... si pana in Romania
O zi prolifica, in cele din urma! Cel mai important este ca mama-natura a tinut cu noi si ne-a lasat sa ne bucuram de vremea frumoasa. Nu stiu daca gaseam asa interesant Bath pe o vreme ploioasa.
“Biletele la control, va rog!” Ma simteam ca facand parte dintr-o piesa scrisa de Caragiale. Vazusem controlorul inca de cand a intrat in vagon, foarte distrat, foarte relaxat. Parea a fi un comediant, care isi face urmatorul numar. Poate era ...in timpul liber. Era unul dintre putinii pamanteni, carora parea sa le placa ceea ce fac. Cu un aer de om imposibil de combatut, a cerut biletul calatorului din fata noastra. Cu aceeasi sobrietate cu care citea ziarul, domnul a deschis portmoneul si a aratat insigna. Controlorul a tresarit, a ras zgomotos, cerandu-si scuze pentru deranj.
Dupa ce am satisfacut si noi curiozitatea “ nasului”, eu si iubitul meu ne-am continuat conversatia despre dilemele noastre existentiale. Chiar daca eram ocupata cu vorbitul si cu privitul peisajelor pe fereastra, nu am putut sa nu observ cum domnul, care statea de ceva vreme in fata noastra, a scos un fel de scancet inabusit, masandu-si umarul. I-am zis iubitului meu ca pare a se simti rau. Intrebat daca se simte bine, cu un zambet fortat, masandu-si in continuare zona ranita, ne-a dat de inteles ca este in regula.
Fara sa mai punem intrebari suplimentare, politistul britanic, fost soldat in razboiul din Iraq ne-a spus ca i se intampla des sa il doara din senin. Apoi am aflat ca era vorba de o rana, cauzata de explozia unei bombe, de pe vremea cand a fost in misiune.
"Vorbiti italina sau romana?" ne-a intrebat. I-am spus ca vorbim romana, dar ca multe cuvinte romanesti seamana cu cele din italiana pentru ca sunt limbi de origine latina. A facut comparatie intre limbi, intre popoare si a facut referire si la stramosii nostri, dacii. Ne-a mai intrebat daca “la revedere” se traduce “buna dimineata”. Am ras. Apoi ne-am indreptat atentia pe problemele sociale pe care le are si Marea Britanie, nu doar tarile de unde provin infractoriicu care el are de-a face.
Am fost surprinsa sa il vad asa deschis la conversatie. Parea ca nu mai simte disconfortul provocat de durere si ca ii place sa stea de vorba cu noi.
A avut multe de povestit despre romani. A arestat cativa infractori de pe meleagurile mioritice, in special tigani, de cand lucreaza la o sectie de politie in Londra, in una din zonele cele mai periculoase, cum spunea el. Apoi si-a amintit ca, in Germania, la un training, prin 1994, a impartit camera cu un craiovean. Dupa sfarsitul perioadei de pregatire si-au strans mana si apoi nu au mai stiut nimic unul de celalalt. Dar, intr-o zi, s-au regasit pe Facebook. Romanul si-a format acum o familie si locuieste in Bucuresti.
Britanicul nu a pomenit nimic de familia lui. Cat despre cariera militara, decizia guvernului a fost ca poate profesa doar ca politist. Trebuie sa se refaca. In razboi a fost translator, asigurand comunicarea intre oficialii sau locuitorii Iraqului si soldatii britanici. Vorbind cu noi, si-a exprimat dorinta de continua sa invete alte limbi decat cele cateva pe care le stie. Ne-a intrebat ce sanse are sa invete, in Londra, limba romana. Pentru ca nu i-am dat sperante prea mari cu privire la posibilitatea de a studia, a profitat de timpul petrecut cu noi si a invatat cateva expresii uzuale "on the spot".
Mi-ar fi placut sa il supun unui tir de intrebari, dar iubitul meu parca imi citea gandurile. Asa ca m-am multumit sa primesc informatiile pe tava, mai ales ca ma simteam epuizata de mai mult de 4 ore de mers cu trenul, o zi de plimbare prin Bath si mult sporovait, ca de obicei.
Ora de conversatie s-a sfarsit si am ajuns in Waterloo Station...prea repede. Mi s-a parut interesanta povestea lui de viata si am mai discutat despre lucruri pe care prefer sa le tin pentru mine. As vrea sa aflu mai multe despre activitatea militarilor plecati in razboi si m-am gandit sa-l contactez intr-un viitor apropiat. Am coborat si ne-am luat ramas bun respectuos.
“Biletele la control, va rog!” Ma simteam ca facand parte dintr-o piesa scrisa de Caragiale. Vazusem controlorul inca de cand a intrat in vagon, foarte distrat, foarte relaxat. Parea a fi un comediant, care isi face urmatorul numar. Poate era ...in timpul liber. Era unul dintre putinii pamanteni, carora parea sa le placa ceea ce fac. Cu un aer de om imposibil de combatut, a cerut biletul calatorului din fata noastra. Cu aceeasi sobrietate cu care citea ziarul, domnul a deschis portmoneul si a aratat insigna. Controlorul a tresarit, a ras zgomotos, cerandu-si scuze pentru deranj.
Dupa ce am satisfacut si noi curiozitatea “ nasului”, eu si iubitul meu ne-am continuat conversatia despre dilemele noastre existentiale. Chiar daca eram ocupata cu vorbitul si cu privitul peisajelor pe fereastra, nu am putut sa nu observ cum domnul, care statea de ceva vreme in fata noastra, a scos un fel de scancet inabusit, masandu-si umarul. I-am zis iubitului meu ca pare a se simti rau. Intrebat daca se simte bine, cu un zambet fortat, masandu-si in continuare zona ranita, ne-a dat de inteles ca este in regula.
Fara sa mai punem intrebari suplimentare, politistul britanic, fost soldat in razboiul din Iraq ne-a spus ca i se intampla des sa il doara din senin. Apoi am aflat ca era vorba de o rana, cauzata de explozia unei bombe, de pe vremea cand a fost in misiune.
"Vorbiti italina sau romana?" ne-a intrebat. I-am spus ca vorbim romana, dar ca multe cuvinte romanesti seamana cu cele din italiana pentru ca sunt limbi de origine latina. A facut comparatie intre limbi, intre popoare si a facut referire si la stramosii nostri, dacii. Ne-a mai intrebat daca “la revedere” se traduce “buna dimineata”. Am ras. Apoi ne-am indreptat atentia pe problemele sociale pe care le are si Marea Britanie, nu doar tarile de unde provin infractoriicu care el are de-a face.
Am fost surprinsa sa il vad asa deschis la conversatie. Parea ca nu mai simte disconfortul provocat de durere si ca ii place sa stea de vorba cu noi.
A avut multe de povestit despre romani. A arestat cativa infractori de pe meleagurile mioritice, in special tigani, de cand lucreaza la o sectie de politie in Londra, in una din zonele cele mai periculoase, cum spunea el. Apoi si-a amintit ca, in Germania, la un training, prin 1994, a impartit camera cu un craiovean. Dupa sfarsitul perioadei de pregatire si-au strans mana si apoi nu au mai stiut nimic unul de celalalt. Dar, intr-o zi, s-au regasit pe Facebook. Romanul si-a format acum o familie si locuieste in Bucuresti.
Britanicul nu a pomenit nimic de familia lui. Cat despre cariera militara, decizia guvernului a fost ca poate profesa doar ca politist. Trebuie sa se refaca. In razboi a fost translator, asigurand comunicarea intre oficialii sau locuitorii Iraqului si soldatii britanici. Vorbind cu noi, si-a exprimat dorinta de continua sa invete alte limbi decat cele cateva pe care le stie. Ne-a intrebat ce sanse are sa invete, in Londra, limba romana. Pentru ca nu i-am dat sperante prea mari cu privire la posibilitatea de a studia, a profitat de timpul petrecut cu noi si a invatat cateva expresii uzuale "on the spot".
Mi-ar fi placut sa il supun unui tir de intrebari, dar iubitul meu parca imi citea gandurile. Asa ca m-am multumit sa primesc informatiile pe tava, mai ales ca ma simteam epuizata de mai mult de 4 ore de mers cu trenul, o zi de plimbare prin Bath si mult sporovait, ca de obicei.
Ora de conversatie s-a sfarsit si am ajuns in Waterloo Station...prea repede. Mi s-a parut interesanta povestea lui de viata si am mai discutat despre lucruri pe care prefer sa le tin pentru mine. As vrea sa aflu mai multe despre activitatea militarilor plecati in razboi si m-am gandit sa-l contactez intr-un viitor apropiat. Am coborat si ne-am luat ramas bun respectuos.
joi, 19 august 2010
Bath, taramul pescarusilor
Am plecat spre Bath intr-o dimineata nesperat de frumoasa, pentru un oras ca Londra. Ne-am trezit cu noaptea-n cap, pe la 5 dimineata. Am plecat cu gandul de a dormi in tren, avand in vedere ca noaptea fusese scurta pentru noi si drumul se anunta destul de lung, in jur de 2 ore.
Contrar asteptarilor noastre, eu si iubitul meu am vorbit tot drumul, fara sa ne dam seama ca ne aflam in "quiet area". Abia mai tarziu am inteles de ce unii calatori din vagonul trenului se holbau la noi, ca si cum am comite o infractiune.
Era aproape ora 8, cand am ajuns in Bath. Cand am iesit din gara,am fost intampinati de un aer proaspat si cantecul pescarusilor, care ne-au tinut calea de-a lungul intregii noastre mici excursii. Parca incercau sa ne spuna ceva. Sau poate doar ne-au urat "bun venit".
Cum orasul este mic, gara se afla foarte aproape de centru. Dar, cum am ajuns prea de dimineata pentru a vizita obiectivele culturale, am facut o plimbare matinala prin parcuri. Zona centrala a orasului este inconjurata de ape. Mergand spre un shopping center, am trecut pe langa un pod, contruit peste apa. Podul adapostea case, birouri si magazine de antichitati. Pe acoperis, cativa porumbei lenesi inca erau plecati probabil in lumea viselor si pareau nepasatori de agitatia pescarusilor, care erau la inviorarea de dimineata. In apropierea podului, alti pescarusi matinali faceau baie intr-o cascada imensa, in lumina orbitoare a soarelui.Ii invidiam. Apa, soare, tihna... ce altceva iti mai trebuie?
Dupa cateva ore de vizitat gradini si parcuri cu aranjamente florale ingenioase si animalute prietenoase, inevitabilul s-a produs. Ni s-a facut foame. Si simteam nevoia sa beau o cafea. In cele din urma, am baut amandoi, desigur! Dar eu sunt cea care trebuie sa se planga...
Cat am stat la masa, o ploaie, venita din senin, i-a facut pe oameni sa stea, pentru cateva minute bune, in usa mall-ului. Am crezut ca stau la coada sau ca privesc la un spectacol. Dar nu! Vazand ca picaturile mari nu contenesc,am urcat la etajul I. Acolo era un restaurant elegant, in mijlocul caruia se afla o fantana arteziana. In jurul ei, peste tot, erau plante. Aveai impresia ca te afli intr-o gradina.
Cum speram din tot sufletul, ploaia s-a oprit si a lasat in urma un aer si mai proaspat. Ma asteptam sa se racoreaca, dar a fost la fel de cald si soarele nu a uitat sa-si mai faca, din cand in cand, aparitia.
A venit si momentul cand trebuia sa mergem sa vizitam si niste muzee, in timpul care ne mai ramasese. Fashion Museum! Primul pe lista, desigur! La intrarea in muzeu, am vazut un afis pe care era poza Printesei Diana. Era afisata, de asemenea, perioada in care turistii puteau vedea o parte dintre cele mai frumoase rochii ale ei. Cand am intrat, la casa de bilete ni s-a spus ca putem beneficia de o reducere, daca vom cumpara bilete pentru Fashion Museum si pentru Roman Baths Museum. Asa am facut. De aia imi place mie in tara asta. Daca stii pe unde sa umblii, poti vizita multe locuri, la preturi derizorii.
Revenind la muzeu, m-a facut sa visez, pentru o ora si ceva. Coridorul era mobilat la fel ca pe vremea balurilor la care participau aristocratii vremurilor de mult apuse, iar sub picioare am simtit un covor moale, catifelat, de culoare rosu-aprins. rosu. Am intrat in sala de bal, mai intai. Incaperea era luminata de 4 candelabre impunatoare, iar semineele fin sculptate ii dadeau salii un aer primitor. Nu as fi plecat, dar din camera alaturata se auzea muzica scotiana. Am putut privi, din usa, cum membrii unei orchestre isi faceau ultimele repetitii, inainte de marea petrecere. Sala era amenajata, foarte elegant, pentru o nunta, din cate ni s-a spus. Ne-am amintit ca mai avem multe de facut.
Prea repede trecuse timpul! Am ajuns sa vedem si rochiile printesei. In ceea ce priveste design-ul, ochiului meu critic nu i-au placut primele rochii. La radio-ul pe care l-am primit la intrare, gratuit, am puteam asculta cu ce ocazie si de unde a fost cumparata si purtata, rochia respectiva. Apoi, spre iesirea din muzeu, am urmarit un colaj scurt de filmulete, care infatisau aparitiile Dianei la diferitele evenimente mondene, insotita de membrii familiei regale sau singura. Toate tinutele erau confectionate din materiale fine, de calitate. Am aflat ca, dupa casatoria cu Printul Charles, Dianei i s-a impus de Casa Regala sa poarte acele rochii demodate si nedemne de trupul ei frumos, din punctul meu de vedere. Imediat dupa divort, Diana si-a redefinit stitul vestimentar. Noul look, noile haine, ii puneau in evidenta trasaturile frumoase si trupul gratios. O parte din rochiile care au apartinut printesei pot fi vazute si la Kensington Palace, in Londra, unde Diana si-a petrecut mare parte din timp, dupa despartirea de print. Acolo, in cateva camere, este o expozitie permanenta cu rochiile printesei.
Pe lista de vizite a urmat Muzeul Bailor Romane. In timpul Imperiului Roman, Baile Romane au indeplinit functii multiple. Atat bogatii, cat si oamenii mai putin instariti le foloseau, in fiecare zi sau cel putin saptamanal, avand in vedere ca preturile erau acceptabile. Pe vremea aceea, baile erau detinute si adminstrate de guvern. Apa era incalzita printr-un sistem si era adusa la suprafata de niste pompe. Acum, in camera unde erau pompele se gaseste o cafenea, cu vedere directa spre bai. Locul pe care se afla acum muzeul a fost redescoperit si restaurat pe timpul Reginei Victoria si este acum unul dintre cele mai prestigioase vestigii culturale. Cladirile care au mai putut fi salvate si reconditionate au o structura masiva. Strabatandu-le, mi-au dat imi presia ca urmaream un film despre romani, stramosii nostri.
Apa inca era calda, limpede, iar aburii mi-au trezit dorinta de ma relaxa in piscina imensa. Eram obosita si vizita noatra se apropia de final. Dar parca as fi vrut sa vad totul, inca odata, in aceeasi zi.
La scurt timp, dupa ce am ajuns in gara ploaia a inceput, din nou. Era un semn ca trebuia sa plec. Asa am considerat pentru a-mi alina gandul ca trebuie sa plecam. Dupa ce am urcat in tren, am inchis putin ochii. Inca mai vedeam razele puternice ale soarelui si auzeam tipatul pescarusilor.
Contrar asteptarilor noastre, eu si iubitul meu am vorbit tot drumul, fara sa ne dam seama ca ne aflam in "quiet area". Abia mai tarziu am inteles de ce unii calatori din vagonul trenului se holbau la noi, ca si cum am comite o infractiune.
Era aproape ora 8, cand am ajuns in Bath. Cand am iesit din gara,am fost intampinati de un aer proaspat si cantecul pescarusilor, care ne-au tinut calea de-a lungul intregii noastre mici excursii. Parca incercau sa ne spuna ceva. Sau poate doar ne-au urat "bun venit".
Cum orasul este mic, gara se afla foarte aproape de centru. Dar, cum am ajuns prea de dimineata pentru a vizita obiectivele culturale, am facut o plimbare matinala prin parcuri. Zona centrala a orasului este inconjurata de ape. Mergand spre un shopping center, am trecut pe langa un pod, contruit peste apa. Podul adapostea case, birouri si magazine de antichitati. Pe acoperis, cativa porumbei lenesi inca erau plecati probabil in lumea viselor si pareau nepasatori de agitatia pescarusilor, care erau la inviorarea de dimineata. In apropierea podului, alti pescarusi matinali faceau baie intr-o cascada imensa, in lumina orbitoare a soarelui.Ii invidiam. Apa, soare, tihna... ce altceva iti mai trebuie?
Dupa cateva ore de vizitat gradini si parcuri cu aranjamente florale ingenioase si animalute prietenoase, inevitabilul s-a produs. Ni s-a facut foame. Si simteam nevoia sa beau o cafea. In cele din urma, am baut amandoi, desigur! Dar eu sunt cea care trebuie sa se planga...
Cat am stat la masa, o ploaie, venita din senin, i-a facut pe oameni sa stea, pentru cateva minute bune, in usa mall-ului. Am crezut ca stau la coada sau ca privesc la un spectacol. Dar nu! Vazand ca picaturile mari nu contenesc,am urcat la etajul I. Acolo era un restaurant elegant, in mijlocul caruia se afla o fantana arteziana. In jurul ei, peste tot, erau plante. Aveai impresia ca te afli intr-o gradina.
Cum speram din tot sufletul, ploaia s-a oprit si a lasat in urma un aer si mai proaspat. Ma asteptam sa se racoreaca, dar a fost la fel de cald si soarele nu a uitat sa-si mai faca, din cand in cand, aparitia.
A venit si momentul cand trebuia sa mergem sa vizitam si niste muzee, in timpul care ne mai ramasese. Fashion Museum! Primul pe lista, desigur! La intrarea in muzeu, am vazut un afis pe care era poza Printesei Diana. Era afisata, de asemenea, perioada in care turistii puteau vedea o parte dintre cele mai frumoase rochii ale ei. Cand am intrat, la casa de bilete ni s-a spus ca putem beneficia de o reducere, daca vom cumpara bilete pentru Fashion Museum si pentru Roman Baths Museum. Asa am facut. De aia imi place mie in tara asta. Daca stii pe unde sa umblii, poti vizita multe locuri, la preturi derizorii.
Revenind la muzeu, m-a facut sa visez, pentru o ora si ceva. Coridorul era mobilat la fel ca pe vremea balurilor la care participau aristocratii vremurilor de mult apuse, iar sub picioare am simtit un covor moale, catifelat, de culoare rosu-aprins. rosu. Am intrat in sala de bal, mai intai. Incaperea era luminata de 4 candelabre impunatoare, iar semineele fin sculptate ii dadeau salii un aer primitor. Nu as fi plecat, dar din camera alaturata se auzea muzica scotiana. Am putut privi, din usa, cum membrii unei orchestre isi faceau ultimele repetitii, inainte de marea petrecere. Sala era amenajata, foarte elegant, pentru o nunta, din cate ni s-a spus. Ne-am amintit ca mai avem multe de facut.
Prea repede trecuse timpul! Am ajuns sa vedem si rochiile printesei. In ceea ce priveste design-ul, ochiului meu critic nu i-au placut primele rochii. La radio-ul pe care l-am primit la intrare, gratuit, am puteam asculta cu ce ocazie si de unde a fost cumparata si purtata, rochia respectiva. Apoi, spre iesirea din muzeu, am urmarit un colaj scurt de filmulete, care infatisau aparitiile Dianei la diferitele evenimente mondene, insotita de membrii familiei regale sau singura. Toate tinutele erau confectionate din materiale fine, de calitate. Am aflat ca, dupa casatoria cu Printul Charles, Dianei i s-a impus de Casa Regala sa poarte acele rochii demodate si nedemne de trupul ei frumos, din punctul meu de vedere. Imediat dupa divort, Diana si-a redefinit stitul vestimentar. Noul look, noile haine, ii puneau in evidenta trasaturile frumoase si trupul gratios. O parte din rochiile care au apartinut printesei pot fi vazute si la Kensington Palace, in Londra, unde Diana si-a petrecut mare parte din timp, dupa despartirea de print. Acolo, in cateva camere, este o expozitie permanenta cu rochiile printesei.
Pe lista de vizite a urmat Muzeul Bailor Romane. In timpul Imperiului Roman, Baile Romane au indeplinit functii multiple. Atat bogatii, cat si oamenii mai putin instariti le foloseau, in fiecare zi sau cel putin saptamanal, avand in vedere ca preturile erau acceptabile. Pe vremea aceea, baile erau detinute si adminstrate de guvern. Apa era incalzita printr-un sistem si era adusa la suprafata de niste pompe. Acum, in camera unde erau pompele se gaseste o cafenea, cu vedere directa spre bai. Locul pe care se afla acum muzeul a fost redescoperit si restaurat pe timpul Reginei Victoria si este acum unul dintre cele mai prestigioase vestigii culturale. Cladirile care au mai putut fi salvate si reconditionate au o structura masiva. Strabatandu-le, mi-au dat imi presia ca urmaream un film despre romani, stramosii nostri.
Apa inca era calda, limpede, iar aburii mi-au trezit dorinta de ma relaxa in piscina imensa. Eram obosita si vizita noatra se apropia de final. Dar parca as fi vrut sa vad totul, inca odata, in aceeasi zi.
La scurt timp, dupa ce am ajuns in gara ploaia a inceput, din nou. Era un semn ca trebuia sa plec. Asa am considerat pentru a-mi alina gandul ca trebuie sa plecam. Dupa ce am urcat in tren, am inchis putin ochii. Inca mai vedeam razele puternice ale soarelui si auzeam tipatul pescarusilor.
duminică, 25 iulie 2010
Cat sa fiu de ghinionista?
Nici vremea nu tine cu mine! Chiar nu ma pot obisnui cu gandul ca totul e ciudat in Londra.
Cand lucram in Romania, indiferent cat ar fi fost vremea de capricioasa, aveam noroc de vreme insorita, atunci cand aveam planuri de plimbare. Aici, de fiecare data cand sunt libera, pe langa faptul ca week-endu-rile lucrez, ploua, e innorat sau bate vantul. Imi stica toata buna-dispozitie.
Cand am chef sa ma relaxez in parc si vad toata iarba uscata, tanjesc dupa iarba verde de acasa, din Romania. Apoi ma gandesc la inundatii,la dezastrul provocat de ape. Imi dau seama cat sunt de necajiti acei oameni, care traiesc drame adevarate. Realizez ca nu am motive sa comentez despre fapte insignifiante.
Cand lucram in Romania, indiferent cat ar fi fost vremea de capricioasa, aveam noroc de vreme insorita, atunci cand aveam planuri de plimbare. Aici, de fiecare data cand sunt libera, pe langa faptul ca week-endu-rile lucrez, ploua, e innorat sau bate vantul. Imi stica toata buna-dispozitie.
Cand am chef sa ma relaxez in parc si vad toata iarba uscata, tanjesc dupa iarba verde de acasa, din Romania. Apoi ma gandesc la inundatii,la dezastrul provocat de ape. Imi dau seama cat sunt de necajiti acei oameni, care traiesc drame adevarate. Realizez ca nu am motive sa comentez despre fapte insignifiante.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Apa a iesit la promenada...
...pe strazile din Cernavoda.
Cum se poate folosi un atfel de titlu cand este vorba despre o stire al carei continut e tragic? Stiam ca romanii sunt renumiti pentru priceperea de a face haz de necaz, dar mi se pare ca antenistii au exagerat! Sa nu mai vorbesc despre tonul vesel cu care s-au relatat necazurile oamenilor luati de ape.
Cum se poate folosi un atfel de titlu cand este vorba despre o stire al carei continut e tragic? Stiam ca romanii sunt renumiti pentru priceperea de a face haz de necaz, dar mi se pare ca antenistii au exagerat! Sa nu mai vorbesc despre tonul vesel cu care s-au relatat necazurile oamenilor luati de ape.
duminică, 20 iunie 2010
S-a intors lumea pe dos!
De cate ori nu ati auzit expresia asta?
Asta imi vine sa zic de fiecare data cand trebuie sa pornesc centrala si cand inghet, la propriu, dimineata cand plec la serviciu. Suntem in luna iunie. Mai e putin si trece vara si eu nu am avut timp sa ma bucur de cateva zile caldute.
Cand ploua in Londra si e torid in Romania, ma bate gandul sa ma teleportez... pentru cateva ore. Apoi ma razgandesc...
Nu-mi place cand vremea are influenta asupra mea. Cand aveam incredere in prognoza BBC ma trezeam cu pofta de viata, dar imi disparea imediat ce ma uitam la frunzele copacilor batute de vantul aproape nelispsit din peisajul meteorologic. Dupa ce m-am convins ca specialistii BBC fabuleaza, port garderoba dupa mine: tinuta de dimineata si tinuta de dupa-amiaza. Asa, nu simt nici frigul patrunzator de dimineata si nici nu ma mai sufoc din cauza caldurii, uneori cam scumpa la vedere, ce-i drept.
Asta imi vine sa zic de fiecare data cand trebuie sa pornesc centrala si cand inghet, la propriu, dimineata cand plec la serviciu. Suntem in luna iunie. Mai e putin si trece vara si eu nu am avut timp sa ma bucur de cateva zile caldute.
Cand ploua in Londra si e torid in Romania, ma bate gandul sa ma teleportez... pentru cateva ore. Apoi ma razgandesc...
Nu-mi place cand vremea are influenta asupra mea. Cand aveam incredere in prognoza BBC ma trezeam cu pofta de viata, dar imi disparea imediat ce ma uitam la frunzele copacilor batute de vantul aproape nelispsit din peisajul meteorologic. Dupa ce m-am convins ca specialistii BBC fabuleaza, port garderoba dupa mine: tinuta de dimineata si tinuta de dupa-amiaza. Asa, nu simt nici frigul patrunzator de dimineata si nici nu ma mai sufoc din cauza caldurii, uneori cam scumpa la vedere, ce-i drept.
miercuri, 26 mai 2010
Jose Mourihno
L-am vazut pe una dintre strazile din apropierea renumitului centru comercial Harrods. Era zgribulit de frig. Cu maineile in buzunare, mergea nestingherit printre oamenii care se grabeau sa se adaposteasca de ploaie. Fata ii era intunecata, ca mai tot timpul si parea ca se gandeste departe.
Dupa ce am realizat cine era, mi-a venit in minte armata de musculosi care insoteste "personalitatile" din Romania. Cat de vanitosi fi oamenii care gusta, peste noapte, succesul in profesia pe care o urmeaza si care se bucura de atentia publicului fara a avea vreo realizare notabila.
Dupa ce am realizat cine era, mi-a venit in minte armata de musculosi care insoteste "personalitatile" din Romania. Cat de vanitosi fi oamenii care gusta, peste noapte, succesul in profesia pe care o urmeaza si care se bucura de atentia publicului fara a avea vreo realizare notabila.
marți, 25 mai 2010
De ce sa vizitati Oxford
Intr-o zi de primavara,insorita doar de dimineata, ne-am facut bagajul si am plecat sa vizitam Oxfordul. Chiar daca dupa-amiaza ploaia ne-a facut o vizita lunga si asteptata dealtfel, ne-am bucurat de plimbarica.
Am avut ocazia sa ma simt putin in Romania, in tara mea.Foarte multe cladiri din Oxford seamana cu cele din centrul Sibiului. Turnurile si turnuletele au aproape aceeasi arhitectura. Multe strazi sunt inguste, iar casele aveau usi vechi si solide, asemanatoare castelelor antice.
Intrarile colegiilor sunt grandioase sau foarte mici, iar gradinile sunt infrumsetate de verdeata si aranjamente florale vioi si bine intretinute. Pentru a ne bucura de splendoarea acestor gradini trebuia sa platim o suma modica, 3 lire, dar avand in vedere ca vremea insista sa ne faca dusuri repetate am preferat sa vizitam cateva muzee.
La Ashmolean Museum, cel mai mult m-au incantat picturile in ulei. Aici, spre deosebire de National Gallery, din Londra, iti este permis sa pozezi totul.
Cand am ajuns in zona magazinelor si a barurilor scumpe, am avut impresia ca m-am intors in Londra. Din punctul meu de vedere, Oxfordul este un oras complex, mult mai interesant decat Londra si poate fi locul perfect pentru studentii iubitori de viata de noapte, din baruri, pentru cei carora le place sa studieze in biobliotecile celebrei universitati, dar si pentru romanticii carora le plac plimbarile sub clar de luna.
Am avut ocazia sa ma simt putin in Romania, in tara mea.Foarte multe cladiri din Oxford seamana cu cele din centrul Sibiului. Turnurile si turnuletele au aproape aceeasi arhitectura. Multe strazi sunt inguste, iar casele aveau usi vechi si solide, asemanatoare castelelor antice.
Intrarile colegiilor sunt grandioase sau foarte mici, iar gradinile sunt infrumsetate de verdeata si aranjamente florale vioi si bine intretinute. Pentru a ne bucura de splendoarea acestor gradini trebuia sa platim o suma modica, 3 lire, dar avand in vedere ca vremea insista sa ne faca dusuri repetate am preferat sa vizitam cateva muzee.
La Ashmolean Museum, cel mai mult m-au incantat picturile in ulei. Aici, spre deosebire de National Gallery, din Londra, iti este permis sa pozezi totul.
Cand am ajuns in zona magazinelor si a barurilor scumpe, am avut impresia ca m-am intors in Londra. Din punctul meu de vedere, Oxfordul este un oras complex, mult mai interesant decat Londra si poate fi locul perfect pentru studentii iubitori de viata de noapte, din baruri, pentru cei carora le place sa studieze in biobliotecile celebrei universitati, dar si pentru romanticii carora le plac plimbarile sub clar de luna.
miercuri, 5 mai 2010
De unde bani de detectivi?????
Cine nu a fost cel putin odata in concediu medical, fara fie bolnav? Mai ales daca lucrezi in Romania si nu ti se da voie sa pleci in concediu decat dupa 1 an... Vorbesc din experienta. Va dati seama ca puteam sa ramanem fara paine, doar pentru o mica escapada, daca am fi lucrat pentru o companie cum sunt cele care pun detectivi pe urmele angajatilor? Pare a fi o arma cu 2 taisuri.
Daca privim problema din perspectiva angajatitilor, mi se pare absurd sa fie urmariti ca pe timpul comunistilor. Credeam ca a apus vremea Securitatii sau "baietilor cu ochi albastri"! Dar, nu! Mie mi se pare corect sa respectam atunci cand suntem respectati, mai ales cand vine vorba de munca noastra, in plus, neplatita. Din pacate, suntem victimele banilor si in acesta situatie. Banii angajatorilor vorbesc si nu respectul lor sau bunul simt. De cate ori nu muncim ore in sir, peste program sau 12 ore in loc de 8? Cate firme respecta drepturile angajatilor?
Este adevarat si faptul ca sunt multi care primesc bani doar pentru ca se ocupa cu statul degeaba. Dar asta este o alta poveste...
Puteti citi mai multe despre cum cheltuie angajatorii bani sa-si verifice angajatii "bolnavi" accesand link-ul urmator:
http://www.gandul.info/reportaj/detectivi-pe-urmele-angajatilor-care-si-inventeaza-boli-la-pat-sa-fuga-la-schi-in-alpi-6089926
Daca privim problema din perspectiva angajatitilor, mi se pare absurd sa fie urmariti ca pe timpul comunistilor. Credeam ca a apus vremea Securitatii sau "baietilor cu ochi albastri"! Dar, nu! Mie mi se pare corect sa respectam atunci cand suntem respectati, mai ales cand vine vorba de munca noastra, in plus, neplatita. Din pacate, suntem victimele banilor si in acesta situatie. Banii angajatorilor vorbesc si nu respectul lor sau bunul simt. De cate ori nu muncim ore in sir, peste program sau 12 ore in loc de 8? Cate firme respecta drepturile angajatilor?
Este adevarat si faptul ca sunt multi care primesc bani doar pentru ca se ocupa cu statul degeaba. Dar asta este o alta poveste...
Puteti citi mai multe despre cum cheltuie angajatorii bani sa-si verifice angajatii "bolnavi" accesand link-ul urmator:
http://www.gandul.info/reportaj/detectivi-pe-urmele-angajatilor-care-si-inventeaza-boli-la-pat-sa-fuga-la-schi-in-alpi-6089926
miercuri, 28 aprilie 2010
Asa ne trebuie!? Fraieriti, in tara noastra
Nu stiu ce sa mai cred! Cum poate sa faca Ministrul Invatamantului o asemenea magarie? Tocmai a elaborat un proiect de lege potrivit caruia, printre altele, ar trebui sa se asigure transport si masa gratuite elevilor maghiari care studiaza in alta localitate decat in cea in care locuiesc.
Ceea ce eu imi doresc este ca aceasta lege absurda sa nu fie votata in Parlament. De ce? Pentru ca primul cuvant care mi-a venit in minte cand am citit stirea a fost "discriminare". Mi s-ar parea corect ca si elevii romani sa aiba aceleasi beneficii. Cu ce sunt ei mai prejos? De ce ar fi maghiarii mai speciali?
Poate pentru ca stiu sa lupte pentru drepturile lor, comparativ cu noi, care nu stim sa ni le cerem pe ale noastre si poate pentru ca, dincolo de aruncarea unor pareri pe site-urile ziarelor si pe bloguri, nu vom interveni altcumva.
Ceea ce eu imi doresc este ca aceasta lege absurda sa nu fie votata in Parlament. De ce? Pentru ca primul cuvant care mi-a venit in minte cand am citit stirea a fost "discriminare". Mi s-ar parea corect ca si elevii romani sa aiba aceleasi beneficii. Cu ce sunt ei mai prejos? De ce ar fi maghiarii mai speciali?
Poate pentru ca stiu sa lupte pentru drepturile lor, comparativ cu noi, care nu stim sa ni le cerem pe ale noastre si poate pentru ca, dincolo de aruncarea unor pareri pe site-urile ziarelor si pe bloguri, nu vom interveni altcumva.
duminică, 25 aprilie 2010
Vreme frumoasa, pofta de viata....
In sfarsit a venit primavara. Nu stiu cum si prin ce minune, dar niciodata nu am asteptat-o atat de mult. Aveam impresia ca nu o sa mai scap de haine groase si ca nu o sa mai fiu vreodata nerabdatatoare sa ies din casa. Din pacate sau din fericire, sunt genul de persoana cu o stare de spirit care se lasa foarte usor influenta de vreme. Poate ca sunt meteosensibila:). Prima data am auzit acest cuvant de la un fost profesor de la facultate, acum cativa ani. Mi s-a parut amuzant, dar de la o vreme am inceput sa cred ca mi se potriveste aceasta denumire a cauzei starii mele de spirit.
Strada pe care locuiesc pare sa fie alta si peisajul imi pare strain, dar imi lumineaza privirea oridecateori merg pe trotuar sau ma uit pe fereastra. Chiar daca stau de ceva vreme in Londra, doar primavara, cu toate schimbarile ei, m-a facut sa ma indragostesc de oras.
Cel mai mult sunt invidioasa pe cei care stau la soare, tolaniti, pe iarba verde din parcuri. Maine sunt libera, dar de astazi a inceput sa ploua, temperatura a mai scazut cu cateva grade si maine e posibil sa fie la fel. De azi dimineata, nu ma gandesc decat cum sa fac sa ajung mai repede intr-un parc si sa uit de mine, intinsa, la soare. Asa imi incarc bateriile cel mai bine.
Strada pe care locuiesc pare sa fie alta si peisajul imi pare strain, dar imi lumineaza privirea oridecateori merg pe trotuar sau ma uit pe fereastra. Chiar daca stau de ceva vreme in Londra, doar primavara, cu toate schimbarile ei, m-a facut sa ma indragostesc de oras.
Cel mai mult sunt invidioasa pe cei care stau la soare, tolaniti, pe iarba verde din parcuri. Maine sunt libera, dar de astazi a inceput sa ploua, temperatura a mai scazut cu cateva grade si maine e posibil sa fie la fel. De azi dimineata, nu ma gandesc decat cum sa fac sa ajung mai repede intr-un parc si sa uit de mine, intinsa, la soare. Asa imi incarc bateriile cel mai bine.
miercuri, 14 aprilie 2010
Locuri pentru care merita sa traiesti in Londra
Pe langa pitorescul turistilor si a nationalitatilor care locuiesc in orasul asta imens, exista si un pitoresc aparte al spatiilor verzi, amenajate sau pur si simplu inzestrate de natura cu armonie: intre oamneni, vegetatie si animale. Un fel de rai pe pamant. Desi foarte intens vizitate de turisti sau locuitori ai Londrei, care vin la gratare, picnicuri sau doar sa se plimbe cu bicicletele si sa stea tolaniti la soare, curatenia este desavarsita, comparativ cu unele strazi din centrul orasului sau de la periferie.
Din punctul meu de vedere, asta este unul din intelesurile cuvantului "civilizatie": sa stii sa respecti natura. LOcurile despre care vorbesc sunt Richmond Park (situat in apropierea uneia dintre cele mai scumpe si mai frumoase zone din Londra) si Greenwich Park.
luni, 5 aprilie 2010
Sa fii credincios in Londra!?
Frustrant. Ca mai toti credinciosii, m-am pregatit pentru noaptea de Inviere. Si cum anul trecut am petrecut Pastele pe drum si prin spital, anul asta am vrut sa recuperez si sa petrec aceasta sarbatoare cum obisnuiam odinioara.
Din nefericire pentru mine, am fost foarte dezamagita si luata prin surprindere de ceea ce s-a intamplat la Biserica Crestin Ortodoxa din Londra.
Stand in ploaie si tinand sub umbrela mare inca vreo 6 persoane straine, asteptand sa se deschida biserica si sa cantam "Hristos a inviat!" am aflat, intr-un tarziu, ca am 2 posibilitati: fie iau lumina si plec, fie stau in ploaie si frig pana cand se plictiseste cineva si iese din biserica sa imi cedeze locul. Am mai fost si cu ocazia altor sarbatori la biserica, dar nu am avut idee ca de Inviere nu o sa am loc in lacasul sfant sau ca romanii vor veni cu 2-3 ore inainte sa inceapa slujba si ca vor ocupa toate locurile si nici ca strada din fata bisericii va fi inchisa traficului si ca va fi plina de romani.
Asa ca imediat dupa ce am luat lumina, am plecat spre casa, grabita de o ploaie care se incapatana sa se inteteasca si care imi accentua senzatia de frig.
Din nefericire pentru mine, am fost foarte dezamagita si luata prin surprindere de ceea ce s-a intamplat la Biserica Crestin Ortodoxa din Londra.
Stand in ploaie si tinand sub umbrela mare inca vreo 6 persoane straine, asteptand sa se deschida biserica si sa cantam "Hristos a inviat!" am aflat, intr-un tarziu, ca am 2 posibilitati: fie iau lumina si plec, fie stau in ploaie si frig pana cand se plictiseste cineva si iese din biserica sa imi cedeze locul. Am mai fost si cu ocazia altor sarbatori la biserica, dar nu am avut idee ca de Inviere nu o sa am loc in lacasul sfant sau ca romanii vor veni cu 2-3 ore inainte sa inceapa slujba si ca vor ocupa toate locurile si nici ca strada din fata bisericii va fi inchisa traficului si ca va fi plina de romani.
Asa ca imediat dupa ce am luat lumina, am plecat spre casa, grabita de o ploaie care se incapatana sa se inteteasca si care imi accentua senzatia de frig.
miercuri, 31 martie 2010
I'm confused!
Detest intarzierile mijloacelor de transport in Londra. Cand te grabesti mai mult si cand iti e lumea mai draga, te trezesti ca nu circula un metrou, ca o statie este inchisa, ca trebuie sa schimbi trenul sau metroul cu autobuzul si sa faci un drum de o ora in 2 ore si jumatate, si asta in cel mai fericit caz!
Ca si cum nu ar fi suficient ca ti se dau planurile peste cap, uneori mai ai parte si de angajati in transporturi care nu stiu pe ce lume traiesc, care sunt plictisiti sau turmentati si confuzi. Abia scoti, daca scoti, cateva cuvinte de la ei, care iti vor fi de mare folos: "I'm confused". Asa mi s-a intamplat intr-o zi de luni, inainte de a ajunge acasa, dupa ce am petrecut mai mult de 6 ore pe drum. De la un turmentat, am trecut la un plictisit, din cauza caruia puteam sa pierd metroul, gata sa plece la cativa metri in fata mea.
Ca si cum nu ar fi suficient ca ti se dau planurile peste cap, uneori mai ai parte si de angajati in transporturi care nu stiu pe ce lume traiesc, care sunt plictisiti sau turmentati si confuzi. Abia scoti, daca scoti, cateva cuvinte de la ei, care iti vor fi de mare folos: "I'm confused". Asa mi s-a intamplat intr-o zi de luni, inainte de a ajunge acasa, dupa ce am petrecut mai mult de 6 ore pe drum. De la un turmentat, am trecut la un plictisit, din cauza caruia puteam sa pierd metroul, gata sa plece la cativa metri in fata mea.
sâmbătă, 13 martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
