Cine sunt eu

Fotografia mea
Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Cum se joaca Base cu ai lui si cu noi

Poza este luata de pe gandul.info

Un parc, o binecuvantare

Cel mai greu imi este sa stau in casa. O zi fara sa ies este un adevarat infern pentru mine. A fost o mare schimbare atunci cand am plecat de acasa, de la tara, pentru a merge la scoala, in Pitesti. Am lasat curtea mea mare, cu flori, catei si pisici, pentru a-mi petrece putinul timp liber intre 4 pereti, intr-un bloc, fara flori, fara catei, fara pisici.

In Pitesti, atunci cand imi era dor de iarba verde si natura, mergeam in Parcul Strand. In 3 ani, am batatorit fiecare carare, m-am dat huta in toate leaganele si am lenevit la soare pe toate bancile. Ba chiar am patinat, gratis, pe lacul inghetat. Cel mai important, am auzit privighetoarea, care credeam ca doar acasa, la tara, vine sa ne incante cu trilul ei. Desi o tot ascultam in fiecare zi, cel mai mult in noptile senine de vara, infatisarea ei a ramas un mister pentru mine. Bunica mi-a spus ca e o pasare mica si cenusie. Atat stiu.

Aici, in Londra, am norocul de a lucra peste strada de Hyde Park. De fiecare data cand vreau sa-mi aerisesc putin creierul, nu fac decat sa ma lungesc pe iarba verde si prospata. A fost o adevarata tragedie pentru mine, timp de o luna si ceva, cand nu am mai mers in parc. Iarba se uscase din cauza secetei si a fost inlocuita de un strat de praf.

Un spatiu verde este pentru mine mai mult decat o binecuvantare si valoreaza mai mult decat orice alt loc din Londra.Ieri, de exemplu, am stat in jur de o ora in parc. M-am gandit ca mi-ar prinde bine putin aer curat, dupa 8 ore de munca asidua. Mi-am luat cartea cu mine, dar nu am putut sa citesc. Niste pusti au venit sa joace fotbal in locul unde m-am asezat. Mi-au dat si mie cateva pase. Din pacate, buna-dispozitie ne-a fost stricata atunci cand, unul dintre copii s-a impiedicat de siretul desfacut si a cazut. S-a intins pe iarba si, cu ochii in lacrimi, dar abtinandu-se sa planga, ca orice barbat adevarat, astepta sa-i ii treaca durerea. Dupa ce m-am asigurat ca este in regula, mi-am luat ramas bun de la amicii mei de ocazie si am plecat.