Cine sunt eu

Fotografia mea
Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Zapada in UK= haos



In Marea Britanie, cele 2 cuvinte mentionate in titlu au devenit sinonime.Oamenii se confrunta cu tot felul de situatii dificile si jenante pentru o tara ca Anglia. Statiile de tren se inchid, aeroporturile la fel, iar la metrou sunt intarzieri mari sau angajatii fac greva.

Autoritatile sunt alertate, dar prea slab pregatite sa actioneze. Secretarul Ministerului de Transporturi a declarat, intr-o interventie la postul BBC: "Trebuie sa recunostem ca nu suntem la fel de pregatiti pentru a intampina zapada, la fel ca tarile precum Finlanda". Oficialul a mai afirmat ca oamenii trebuie sa se arate intelegatori fata de autoritati, avand in vedere ca Anglia nu dispune de suficiente dotari pentru curatarea zapezii...Din discursul lui a reiesit ca oamenii trebuie sa plece pregatiti la drum si sa evite pe cat posibil sa se deplaseze, mai ales ca foarte multi nu au experienta de a conduce in conditii de polei.

Toate argumentele secretarului nu isi au rostul, mai ales ca nu este prima iarna in care cad zapezi si tara este paralizata. Credeam ca Romania sta prost la capitolul dezapezire, dar nu putem sa comparam situatia cu ceea ce se intampla in Marea Britanie in ultimii 3 ani.

duminică, 12 decembrie 2010

Imagine Reuters




Nu vreau sa ma gandesc la ce urmeaza. Protestul studentilor de saptamana trecuta a creat victime, dar si panica. Turistilor le este teama sa mai viziteze centrul Londrei si au grija sa verifice, inainte sa plece din hotel, daca mai au loc proteste la metrou sau daca studentii mai ies in strada. Aberanta decizie a guvernului de a majora taxele de studiu la 9 mii de lire pe an, intentia de a disponibiliza vanzatorii de bilete de la statiile de metrou, precum si alte evenimente negative au condus la o stare de tensiune care tinde sa se accentueze, incet, dar sigur, care arde mocnit. Fetele insangerate ale studentilor, jandarmii cazuti pe strada, imi amintesc de revolutie si de toate consecintele dureroase si rusinoase ale ei. Conform presei engleze, studentii ameninta cu proteste repetate, chiar daca legea majorarii taxelor a fost votata, iar angajatii de la metrou isi vor opri activitatea pana cand vor obtine o decizie favorabila. Cum metroul este cel mai rapid si des utilizat mijloc de transport, Londra va fi din nou paralizata, iar mersul la serviciu, un calvar.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Voi cat de stangaci sau uituci sunteti?

Mi-am propus de foarte multe ori sa fiu mai relaxata si sa nu ma mai agit pentru orice nimic. Exagerez, de multe ori, acordand importanta unor lucruri fata de care altii nu dovedesc nici cel mai mic interes.
Uneori, sunt cu capul mult prea adannc printre nori si mult prea stangace. Cand imi dau seama de ceva ce nu am facut corect, simt ca totul se prabuseste, pentru moment in jurul meu.
Ma intreb ce se intampla cu mine. In ultima vreme incep sa imi raspund singura, mai ales dupa ce vad cum oamenii uita lucruri, uita amanunte, uita ce au de facut, complet. Vazand cum lucrurile se desfasoara in viata mea, am inteles ca pur si simplu faptul ca uiti sau pierzi este o chestie inevitabila, incontrolabila. Nu stiu daca asta se intampla numai celor care traiesc in societatea de astazi. Doar ca unora li se intampla cam des.
Alarma si "memento" de la telefon, notitele puse pe tastatura la serviciu, "to do list" in calculatorul de acasa, notitele din calendarul de pe perete, lista pentru cumparaturi sunt cateva lucruri foarte importante si eficiente, fara de care nu as putea sa supravietuiesc. Daca inainte eram un critic aspru al celor care uitau, intarziau sau pierdeau ceva, acum fac parte din tabara lor.
Voi ce "metode" eficiente anti-uitat folositi? Sunt curioasa!

miercuri, 3 noiembrie 2010

joi, 21 octombrie 2010

luni, 4 octombrie 2010

London Fashion Week. Imagini










href="http://1.bp.blogspot.com/_EXVG2yqPH0c/TKoLRNYwySI/AAAAAAAAAZY/lYrs3ODo_pI/s1600/PICT5823.JPG">

sâmbătă, 2 octombrie 2010

London Fashion Week. Impresii

Sindrofia s-a tinut intr-o cladire cu arhitectura impozanta, Somerset House, situata pe malul Tamisei. Interiorul emana un aer de decor vechi, dar primitor, daca ignorai aglomeratia si rasetele stridente.

La intrare am fost intampinati de niste domnisoare, dornice sa ne indreptam atentia spre bauturile lor colorate. Chiar imi era sete. Dar nu de alcool. Pentru ca nu stiam cat de curand o sa am ocazia sa beau un ravnit pahar cu apa, am cazut prada ispitei si am acceptat sa degust bautura acidulata. Dupa ce am primit o stampila pe mana, sa nu cumva sa mai cer inca odata, am pornit in expeditie. Paharul l-am abandonat la primul etaj.

In camerele inguste, pardoseala din lemn se agita sub picioarele vizitatorilor sau cumparatorilor, ca si cum s-ar fi saturat sa fie deranjata. Designerii renumiti sau casele de moda aflate la inceput de drum si-au expus creatiile de marca sau articolele care trebuia sa dispara din stoc. Reducerile au fost substantiale si binevenite, pentru cineva care nu cheltuise prea multi bani pe haine in ultima vreme. Eu m-am incadrat doar in categoria vizitatorilor.

Ba, la un moment dat, The Rubber Cow mi-a atras atentia. Era numele unei firme producatoare de genti si avea mascota o vacuta zambareata care spunea, pe etichete, ca niciun animal nu a fost sacrificat pentru confectionarea articolelor de carat. Designul desagelor era foarte interesant, dar, dupa ce am vazut ca nu erau din piele, am renuntat la gandul fugitiv de a cumpara o gentuta.

Cu doar cateva ore inainte de inchidere, in ziua finala a evenimentului, la unele standuri lumea se calca in picioare, la propriu. In alte parti, vanzatorii se bucurau vadit cand mai intra cineva pe usile larg deschise. In unele camarute, am calcat cu sfiala. Nu se auzea decat scartaitul podelei si respiratia vanzatorilor de la stand. Doua etaje au fost dedicate articolelor vestimentare. O iesire prin gradina ducea spre o alta cladire, rezervata prezentarii de produse cosmetice si accesoriilor. Doamnele si domnisoarele doritoare de coafuri sau machiaje extravagante puteau avea parte de rasfat doar pentru £10. M-am limitat sa probez cateva palarii si niste ochelari de soare. Din cauza oboselii acumulate dupa 8 ore de lucru, nu as fi mai avut rabdare in niciun caz sa stau inmarmurita, pentru ceva care ar fi disparut prin cateva miscari, inaite sa ma pun la somn... Inainte sa le vina randul la sedinta de rasfat, doamnele si domnisoarele si-au indreptat atentia spre barul din mijlocul incaperii. S-au desfatat cu cate o bautura sau o cafea si au mai devorat barfele aflate la ordinea zilei.

Pentru ca nu am fost hotarata, anul asta am ratat catwalk show-urile. Aparent, ar trebui sa mai fie un eveniment asemanator in preajma sarbatorilor de iarna si o sa mai am ocazia sa vad niste prezentari de moda.

La iesire am fost cadorisiti cu cate o sticla din bauturile pe care trebuia sa le savuram la venire, cu cate o punguta de cereale si o revista de moda, care oricum era gratuita si pe care o citisem deja.

Multumiri iubitului meu care a mijlocit intrarea gratuita la eveniment, noua si prietenilor nostri.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Cum se joaca Base cu ai lui si cu noi

Poza este luata de pe gandul.info

Un parc, o binecuvantare

Cel mai greu imi este sa stau in casa. O zi fara sa ies este un adevarat infern pentru mine. A fost o mare schimbare atunci cand am plecat de acasa, de la tara, pentru a merge la scoala, in Pitesti. Am lasat curtea mea mare, cu flori, catei si pisici, pentru a-mi petrece putinul timp liber intre 4 pereti, intr-un bloc, fara flori, fara catei, fara pisici.

In Pitesti, atunci cand imi era dor de iarba verde si natura, mergeam in Parcul Strand. In 3 ani, am batatorit fiecare carare, m-am dat huta in toate leaganele si am lenevit la soare pe toate bancile. Ba chiar am patinat, gratis, pe lacul inghetat. Cel mai important, am auzit privighetoarea, care credeam ca doar acasa, la tara, vine sa ne incante cu trilul ei. Desi o tot ascultam in fiecare zi, cel mai mult in noptile senine de vara, infatisarea ei a ramas un mister pentru mine. Bunica mi-a spus ca e o pasare mica si cenusie. Atat stiu.

Aici, in Londra, am norocul de a lucra peste strada de Hyde Park. De fiecare data cand vreau sa-mi aerisesc putin creierul, nu fac decat sa ma lungesc pe iarba verde si prospata. A fost o adevarata tragedie pentru mine, timp de o luna si ceva, cand nu am mai mers in parc. Iarba se uscase din cauza secetei si a fost inlocuita de un strat de praf.

Un spatiu verde este pentru mine mai mult decat o binecuvantare si valoreaza mai mult decat orice alt loc din Londra.Ieri, de exemplu, am stat in jur de o ora in parc. M-am gandit ca mi-ar prinde bine putin aer curat, dupa 8 ore de munca asidua. Mi-am luat cartea cu mine, dar nu am putut sa citesc. Niste pusti au venit sa joace fotbal in locul unde m-am asezat. Mi-au dat si mie cateva pase. Din pacate, buna-dispozitie ne-a fost stricata atunci cand, unul dintre copii s-a impiedicat de siretul desfacut si a cazut. S-a intins pe iarba si, cu ochii in lacrimi, dar abtinandu-se sa planga, ca orice barbat adevarat, astepta sa-i ii treaca durerea. Dupa ce m-am asigurat ca este in regula, mi-am luat ramas bun de la amicii mei de ocazie si am plecat.

vineri, 27 august 2010

The Householde Cavalry Museum








Am vizitat micul muzeu toamna trecuta. Este de fapt un fost grajd, construit in 1750, minutios amenajat pentru a primi vizitatori. Curtea care adaposteste muzeul are porti grandioase, din piatra si este strajuita de cavalerii calare pe caii de rasa.


O parte din cladire inca mai adaposteste caii Cavaleriei. Garda se schimba in fiecare zi. Ceremonia se poate vedea pe unul din marile ecrane din holul muzeului.
Peretele ce separa grajdurile cailor de de locul unde sunt expuse diferite obiecte este din sticla transparenta, iar vizitatorii pot asista la pregatirea cailor pentru ceremonie sau pot privi cum sunt ingrijite animalele.

Vizita la muzeu nu dureaza prea mult, dar poate fi considerata o lectie de istorie interesanta si poate satisface curiozitatea mai ales a copiilor dornici sa vada costumatiile cavalerilor sau sa experimenteze diferite practici cavaleresti.

In curtea muzeului, cei care au atras cel mai mult atentia au fost soldatii din garda regala, care partulau sau care parca stateau fara sa clipeasca in preajma cladirilor din curte. In jurul strajerilor oamenii stateau la coada pentru a prinde loc liber sa se pozeze cu ei. Par ar fi fost niste mascote. Mi s-a parut putin exagerat...era o adevarata sedinta foto. Cu toate astea, pe chipul soldatilor am putut citi mandria si devotamentul fata de aceasta meserie, care nu este una usoara si care le face cinste.

Turistii dornici de suveniruri autohtone si le pot achizitiona din micul magazin, in care se gasesc tot felul de obiecte rare si foarte interesante.

Bath Spa, in imagini









joi, 26 august 2010

Din Irak... si pana in Romania

O zi prolifica, in cele din urma! Cel mai important este ca mama-natura a tinut cu noi si ne-a lasat sa ne bucuram de vremea frumoasa. Nu stiu daca gaseam asa interesant Bath pe o vreme ploioasa.

“Biletele la control, va rog!” Ma simteam ca facand parte dintr-o piesa scrisa de Caragiale. Vazusem controlorul inca de cand a intrat in vagon, foarte distrat, foarte relaxat. Parea a fi un comediant, care isi face urmatorul numar. Poate era ...in timpul liber. Era unul dintre putinii pamanteni, carora parea sa le placa ceea ce fac. Cu un aer de om imposibil de combatut, a cerut biletul calatorului din fata noastra. Cu aceeasi sobrietate cu care citea ziarul, domnul a deschis portmoneul si a aratat insigna. Controlorul a tresarit, a ras zgomotos, cerandu-si scuze pentru deranj.

Dupa ce am satisfacut si noi curiozitatea “ nasului”, eu si iubitul meu ne-am continuat conversatia despre dilemele noastre existentiale. Chiar daca eram ocupata cu vorbitul si cu privitul peisajelor pe fereastra, nu am putut sa nu observ cum domnul, care statea de ceva vreme in fata noastra, a scos un fel de scancet inabusit, masandu-si umarul. I-am zis iubitului meu ca pare a se simti rau. Intrebat daca se simte bine, cu un zambet fortat, masandu-si in continuare zona ranita, ne-a dat de inteles ca este in regula.
Fara sa mai punem intrebari suplimentare, politistul britanic, fost soldat in razboiul din Iraq ne-a spus ca i se intampla des sa il doara din senin. Apoi am aflat ca era vorba de o rana, cauzata de explozia unei bombe, de pe vremea cand a fost in misiune.

"Vorbiti italina sau romana?" ne-a intrebat. I-am spus ca vorbim romana, dar ca multe cuvinte romanesti seamana cu cele din italiana pentru ca sunt limbi de origine latina. A facut comparatie intre limbi, intre popoare si a facut referire si la stramosii nostri, dacii. Ne-a mai intrebat daca “la revedere” se traduce “buna dimineata”. Am ras. Apoi ne-am indreptat atentia pe problemele sociale pe care le are si Marea Britanie, nu doar tarile de unde provin infractoriicu care el are de-a face.

Am fost surprinsa sa il vad asa deschis la conversatie. Parea ca nu mai simte disconfortul provocat de durere si ca ii place sa stea de vorba cu noi.
A avut multe de povestit despre romani. A arestat cativa infractori de pe meleagurile mioritice, in special tigani, de cand lucreaza la o sectie de politie in Londra, in una din zonele cele mai periculoase, cum spunea el. Apoi si-a amintit ca, in Germania, la un training, prin 1994, a impartit camera cu un craiovean. Dupa sfarsitul perioadei de pregatire si-au strans mana si apoi nu au mai stiut nimic unul de celalalt. Dar, intr-o zi, s-au regasit pe Facebook. Romanul si-a format acum o familie si locuieste in Bucuresti.

Britanicul nu a pomenit nimic de familia lui. Cat despre cariera militara, decizia guvernului a fost ca poate profesa doar ca politist. Trebuie sa se refaca. In razboi a fost translator, asigurand comunicarea intre oficialii sau locuitorii Iraqului si soldatii britanici. Vorbind cu noi, si-a exprimat dorinta de continua sa invete alte limbi decat cele cateva pe care le stie. Ne-a intrebat ce sanse are sa invete, in Londra, limba romana. Pentru ca nu i-am dat sperante prea mari cu privire la posibilitatea de a studia, a profitat de timpul petrecut cu noi si a invatat cateva expresii uzuale "on the spot".

Mi-ar fi placut sa il supun unui tir de intrebari, dar iubitul meu parca imi citea gandurile. Asa ca m-am multumit sa primesc informatiile pe tava, mai ales ca ma simteam epuizata de mai mult de 4 ore de mers cu trenul, o zi de plimbare prin Bath si mult sporovait, ca de obicei.

Ora de conversatie s-a sfarsit si am ajuns in Waterloo Station...prea repede. Mi s-a parut interesanta povestea lui de viata si am mai discutat despre lucruri pe care prefer sa le tin pentru mine. As vrea sa aflu mai multe despre activitatea militarilor plecati in razboi si m-am gandit sa-l contactez intr-un viitor apropiat. Am coborat si ne-am luat ramas bun respectuos.

joi, 19 august 2010

Bath, taramul pescarusilor

Am plecat spre Bath intr-o dimineata nesperat de frumoasa, pentru un oras ca Londra. Ne-am trezit cu noaptea-n cap, pe la 5 dimineata. Am plecat cu gandul de a dormi in tren, avand in vedere ca noaptea fusese scurta pentru noi si drumul se anunta destul de lung, in jur de 2 ore.

Contrar asteptarilor noastre, eu si iubitul meu am vorbit tot drumul, fara sa ne dam seama ca ne aflam in "quiet area". Abia mai tarziu am inteles de ce unii calatori din vagonul trenului se holbau la noi, ca si cum am comite o infractiune.
Era aproape ora 8, cand am ajuns in Bath. Cand am iesit din gara,am fost intampinati de un aer proaspat si cantecul pescarusilor, care ne-au tinut calea de-a lungul intregii noastre mici excursii. Parca incercau sa ne spuna ceva. Sau poate doar ne-au urat "bun venit".

Cum orasul este mic, gara se afla foarte aproape de centru. Dar, cum am ajuns prea de dimineata pentru a vizita obiectivele culturale, am facut o plimbare matinala prin parcuri. Zona centrala a orasului este inconjurata de ape. Mergand spre un shopping center, am trecut pe langa un pod, contruit peste apa. Podul adapostea case, birouri si magazine de antichitati. Pe acoperis, cativa porumbei lenesi inca erau plecati probabil in lumea viselor si pareau nepasatori de agitatia pescarusilor, care erau la inviorarea de dimineata. In apropierea podului, alti pescarusi matinali faceau baie intr-o cascada imensa, in lumina orbitoare a soarelui.Ii invidiam. Apa, soare, tihna... ce altceva iti mai trebuie?

Dupa cateva ore de vizitat gradini si parcuri cu aranjamente florale ingenioase si animalute prietenoase, inevitabilul s-a produs. Ni s-a facut foame. Si simteam nevoia sa beau o cafea. In cele din urma, am baut amandoi, desigur! Dar eu sunt cea care trebuie sa se planga...

Cat am stat la masa, o ploaie, venita din senin, i-a facut pe oameni sa stea, pentru cateva minute bune, in usa mall-ului. Am crezut ca stau la coada sau ca privesc la un spectacol. Dar nu! Vazand ca picaturile mari nu contenesc,am urcat la etajul I. Acolo era un restaurant elegant, in mijlocul caruia se afla o fantana arteziana. In jurul ei, peste tot, erau plante. Aveai impresia ca te afli intr-o gradina.

Cum speram din tot sufletul, ploaia s-a oprit si a lasat in urma un aer si mai proaspat. Ma asteptam sa se racoreaca, dar a fost la fel de cald si soarele nu a uitat sa-si mai faca, din cand in cand, aparitia.
A venit si momentul cand trebuia sa mergem sa vizitam si niste muzee, in timpul care ne mai ramasese. Fashion Museum! Primul pe lista, desigur! La intrarea in muzeu, am vazut un afis pe care era poza Printesei Diana. Era afisata, de asemenea, perioada in care turistii puteau vedea o parte dintre cele mai frumoase rochii ale ei. Cand am intrat, la casa de bilete ni s-a spus ca putem beneficia de o reducere, daca vom cumpara bilete pentru Fashion Museum si pentru Roman Baths Museum. Asa am facut. De aia imi place mie in tara asta. Daca stii pe unde sa umblii, poti vizita multe locuri, la preturi derizorii.

Revenind la muzeu, m-a facut sa visez, pentru o ora si ceva. Coridorul era mobilat la fel ca pe vremea balurilor la care participau aristocratii vremurilor de mult apuse, iar sub picioare am simtit un covor moale, catifelat, de culoare rosu-aprins. rosu. Am intrat in sala de bal, mai intai. Incaperea era luminata de 4 candelabre impunatoare, iar semineele fin sculptate ii dadeau salii un aer primitor. Nu as fi plecat, dar din camera alaturata se auzea muzica scotiana. Am putut privi, din usa, cum membrii unei orchestre isi faceau ultimele repetitii, inainte de marea petrecere. Sala era amenajata, foarte elegant, pentru o nunta, din cate ni s-a spus. Ne-am amintit ca mai avem multe de facut.

Prea repede trecuse timpul! Am ajuns sa vedem si rochiile printesei. In ceea ce priveste design-ul, ochiului meu critic nu i-au placut primele rochii. La radio-ul pe care l-am primit la intrare, gratuit, am puteam asculta cu ce ocazie si de unde a fost cumparata si purtata, rochia respectiva. Apoi, spre iesirea din muzeu, am urmarit un colaj scurt de filmulete, care infatisau aparitiile Dianei la diferitele evenimente mondene, insotita de membrii familiei regale sau singura. Toate tinutele erau confectionate din materiale fine, de calitate. Am aflat ca, dupa casatoria cu Printul Charles, Dianei i s-a impus de Casa Regala sa poarte acele rochii demodate si nedemne de trupul ei frumos, din punctul meu de vedere. Imediat dupa divort, Diana si-a redefinit stitul vestimentar. Noul look, noile haine, ii puneau in evidenta trasaturile frumoase si trupul gratios. O parte din rochiile care au apartinut printesei pot fi vazute si la Kensington Palace, in Londra, unde Diana si-a petrecut mare parte din timp, dupa despartirea de print. Acolo, in cateva camere, este o expozitie permanenta cu rochiile printesei.

Pe lista de vizite a urmat Muzeul Bailor Romane. In timpul Imperiului Roman, Baile Romane au indeplinit functii multiple. Atat bogatii, cat si oamenii mai putin instariti le foloseau, in fiecare zi sau cel putin saptamanal, avand in vedere ca preturile erau acceptabile. Pe vremea aceea, baile erau detinute si adminstrate de guvern. Apa era incalzita printr-un sistem si era adusa la suprafata de niste pompe. Acum, in camera unde erau pompele se gaseste o cafenea, cu vedere directa spre bai. Locul pe care se afla acum muzeul a fost redescoperit si restaurat pe timpul Reginei Victoria si este acum unul dintre cele mai prestigioase vestigii culturale. Cladirile care au mai putut fi salvate si reconditionate au o structura masiva. Strabatandu-le, mi-au dat imi presia ca urmaream un film despre romani, stramosii nostri.
Apa inca era calda, limpede, iar aburii mi-au trezit dorinta de ma relaxa in piscina imensa. Eram obosita si vizita noatra se apropia de final. Dar parca as fi vrut sa vad totul, inca odata, in aceeasi zi.

La scurt timp, dupa ce am ajuns in gara ploaia a inceput, din nou. Era un semn ca trebuia sa plec. Asa am considerat pentru a-mi alina gandul ca trebuie sa plecam. Dupa ce am urcat in tren, am inchis putin ochii. Inca mai vedeam razele puternice ale soarelui si auzeam tipatul pescarusilor.

duminică, 25 iulie 2010

Cat sa fiu de ghinionista?

Nici vremea nu tine cu mine! Chiar nu ma pot obisnui cu gandul ca totul e ciudat in Londra.
Cand lucram in Romania, indiferent cat ar fi fost vremea de capricioasa, aveam noroc de vreme insorita, atunci cand aveam planuri de plimbare. Aici, de fiecare data cand sunt libera, pe langa faptul ca week-endu-rile lucrez, ploua, e innorat sau bate vantul. Imi stica toata buna-dispozitie.

Cand am chef sa ma relaxez in parc si vad toata iarba uscata, tanjesc dupa iarba verde de acasa, din Romania. Apoi ma gandesc la inundatii,la dezastrul provocat de ape. Imi dau seama cat sunt de necajiti acei oameni, care traiesc drame adevarate. Realizez ca nu am motive sa comentez despre fapte insignifiante.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Apa a iesit la promenada...

...pe strazile din Cernavoda.
Cum se poate folosi un atfel de titlu cand este vorba despre o stire al carei continut e tragic? Stiam ca romanii sunt renumiti pentru priceperea de a face haz de necaz, dar mi se pare ca antenistii au exagerat! Sa nu mai vorbesc despre tonul vesel cu care s-au relatat necazurile oamenilor luati de ape.

duminică, 20 iunie 2010

S-a intors lumea pe dos!

De cate ori nu ati auzit expresia asta?
Asta imi vine sa zic de fiecare data cand trebuie sa pornesc centrala si cand inghet, la propriu, dimineata cand plec la serviciu. Suntem in luna iunie. Mai e putin si trece vara si eu nu am avut timp sa ma bucur de cateva zile caldute.

Cand ploua in Londra si e torid in Romania, ma bate gandul sa ma teleportez... pentru cateva ore. Apoi ma razgandesc...

Nu-mi place cand vremea are influenta asupra mea. Cand aveam incredere in prognoza BBC ma trezeam cu pofta de viata, dar imi disparea imediat ce ma uitam la frunzele copacilor batute de vantul aproape nelispsit din peisajul meteorologic. Dupa ce m-am convins ca specialistii BBC fabuleaza, port garderoba dupa mine: tinuta de dimineata si tinuta de dupa-amiaza. Asa, nu simt nici frigul patrunzator de dimineata si nici nu ma mai sufoc din cauza caldurii, uneori cam scumpa la vedere, ce-i drept.

miercuri, 26 mai 2010

Jose Mourihno

L-am vazut pe una dintre strazile din apropierea renumitului centru comercial Harrods. Era zgribulit de frig. Cu maineile in buzunare, mergea nestingherit printre oamenii care se grabeau sa se adaposteasca de ploaie. Fata ii era intunecata, ca mai tot timpul si parea ca se gandeste departe.

Dupa ce am realizat cine era, mi-a venit in minte armata de musculosi care insoteste "personalitatile" din Romania. Cat de vanitosi fi oamenii care gusta, peste noapte, succesul in profesia pe care o urmeaza si care se bucura de atentia publicului fara a avea vreo realizare notabila.

marți, 25 mai 2010

De ce sa vizitati Oxford

Intr-o zi de primavara,insorita doar de dimineata, ne-am facut bagajul si am plecat sa vizitam Oxfordul. Chiar daca dupa-amiaza ploaia ne-a facut o vizita lunga si asteptata dealtfel, ne-am bucurat de plimbarica.

Am avut ocazia sa ma simt putin in Romania, in tara mea.Foarte multe cladiri din Oxford seamana cu cele din centrul Sibiului. Turnurile si turnuletele au aproape aceeasi arhitectura. Multe strazi sunt inguste, iar casele aveau usi vechi si solide, asemanatoare castelelor antice.

Intrarile colegiilor sunt grandioase sau foarte mici, iar gradinile sunt infrumsetate de verdeata si aranjamente florale vioi si bine intretinute. Pentru a ne bucura de splendoarea acestor gradini trebuia sa platim o suma modica, 3 lire, dar avand in vedere ca vremea insista sa ne faca dusuri repetate am preferat sa vizitam cateva muzee.

La Ashmolean Museum, cel mai mult m-au incantat picturile in ulei. Aici, spre deosebire de National Gallery, din Londra, iti este permis sa pozezi totul.

Cand am ajuns in zona magazinelor si a barurilor scumpe, am avut impresia ca m-am intors in Londra. Din punctul meu de vedere, Oxfordul este un oras complex, mult mai interesant decat Londra si poate fi locul perfect pentru studentii iubitori de viata de noapte, din baruri, pentru cei carora le place sa studieze in biobliotecile celebrei universitati, dar si pentru romanticii carora le plac plimbarile sub clar de luna.

Oxford