Din Irak... si pana in Romania

O zi prolifica, in cele din urma! Cel mai important este ca mama-natura a tinut cu noi si ne-a lasat sa ne bucuram de vremea frumoasa. Nu stiu daca gaseam asa interesant Bath pe o vreme ploioasa.

“Biletele la control, va rog!” Ma simteam ca facand parte dintr-o piesa scrisa de Caragiale. Vazusem controlorul inca de cand a intrat in vagon, foarte distrat, foarte relaxat. Parea a fi un comediant, care isi face urmatorul numar. Poate era ...in timpul liber. Era unul dintre putinii pamanteni, carora parea sa le placa ceea ce fac. Cu un aer de om imposibil de combatut, a cerut biletul calatorului din fata noastra. Cu aceeasi sobrietate cu care citea ziarul, domnul a deschis portmoneul si a aratat insigna. Controlorul a tresarit, a ras zgomotos, cerandu-si scuze pentru deranj.

Dupa ce am satisfacut si noi curiozitatea “ nasului”, eu si iubitul meu ne-am continuat conversatia despre dilemele noastre existentiale. Chiar daca eram ocupata cu vorbitul si cu privitul peisajelor pe fereastra, nu am putut sa nu observ cum domnul, care statea de ceva vreme in fata noastra, a scos un fel de scancet inabusit, masandu-si umarul. I-am zis iubitului meu ca pare a se simti rau. Intrebat daca se simte bine, cu un zambet fortat, masandu-si in continuare zona ranita, ne-a dat de inteles ca este in regula.
Fara sa mai punem intrebari suplimentare, politistul britanic, fost soldat in razboiul din Iraq ne-a spus ca i se intampla des sa il doara din senin. Apoi am aflat ca era vorba de o rana, cauzata de explozia unei bombe, de pe vremea cand a fost in misiune.

"Vorbiti italina sau romana?" ne-a intrebat. I-am spus ca vorbim romana, dar ca multe cuvinte romanesti seamana cu cele din italiana pentru ca sunt limbi de origine latina. A facut comparatie intre limbi, intre popoare si a facut referire si la stramosii nostri, dacii. Ne-a mai intrebat daca “la revedere” se traduce “buna dimineata”. Am ras. Apoi ne-am indreptat atentia pe problemele sociale pe care le are si Marea Britanie, nu doar tarile de unde provin infractoriicu care el are de-a face.

Am fost surprinsa sa il vad asa deschis la conversatie. Parea ca nu mai simte disconfortul provocat de durere si ca ii place sa stea de vorba cu noi.
A avut multe de povestit despre romani. A arestat cativa infractori de pe meleagurile mioritice, in special tigani, de cand lucreaza la o sectie de politie in Londra, in una din zonele cele mai periculoase, cum spunea el. Apoi si-a amintit ca, in Germania, la un training, prin 1994, a impartit camera cu un craiovean. Dupa sfarsitul perioadei de pregatire si-au strans mana si apoi nu au mai stiut nimic unul de celalalt. Dar, intr-o zi, s-au regasit pe Facebook. Romanul si-a format acum o familie si locuieste in Bucuresti.

Britanicul nu a pomenit nimic de familia lui. Cat despre cariera militara, decizia guvernului a fost ca poate profesa doar ca politist. Trebuie sa se refaca. In razboi a fost translator, asigurand comunicarea intre oficialii sau locuitorii Iraqului si soldatii britanici. Vorbind cu noi, si-a exprimat dorinta de continua sa invete alte limbi decat cele cateva pe care le stie. Ne-a intrebat ce sanse are sa invete, in Londra, limba romana. Pentru ca nu i-am dat sperante prea mari cu privire la posibilitatea de a studia, a profitat de timpul petrecut cu noi si a invatat cateva expresii uzuale "on the spot".

Mi-ar fi placut sa il supun unui tir de intrebari, dar iubitul meu parca imi citea gandurile. Asa ca m-am multumit sa primesc informatiile pe tava, mai ales ca ma simteam epuizata de mai mult de 4 ore de mers cu trenul, o zi de plimbare prin Bath si mult sporovait, ca de obicei.

Ora de conversatie s-a sfarsit si am ajuns in Waterloo Station...prea repede. Mi s-a parut interesanta povestea lui de viata si am mai discutat despre lucruri pe care prefer sa le tin pentru mine. As vrea sa aflu mai multe despre activitatea militarilor plecati in razboi si m-am gandit sa-l contactez intr-un viitor apropiat. Am coborat si ne-am luat ramas bun respectuos.