Mai e putin pana vine Craciunul. Afara miroase a zapada, chiar daca nu e. Si nici nu vreau sa fie. Nu aici, nu in Londra. Nu mai vreau haos, ca anul trecut...Casele de pe strada mea vestesc bucurie si imi arata ca am ramas in urma cu pregatirile. Am cumparat niste ingerasi si cu ce mai aveam ramas de anul trecut, am decorat un colt din casa, ascultand colinde.
M-am gandit la sarbatorile de acasa, cu fratii mei si la serile geroase, cu miros de sarmale si cozonac, cand mergeam la colindat, de mataniile pe care le faceam pe gheata si de staruinta noastra de a merge la toti cunoscutii.
In oras e forfota. Peste tot, fie ca mergi in magazine dimineata, in timpul zilei sau seara e tot timpul imbulzeala.
Lumea e foarte constiincioasa cand vine vorba de cadouri. Foarte multi oameni stau la coada sa li se impacheteze ceva sau poarta in mana pungi de cadouri sau poadoabe. Asta imi aduce aminte ca inca nu am cumparat tot ce mi-am propus si ca nici timp prea mult nu mai am.
Cine sunt eu
- Flory
- Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.
sâmbătă, 17 decembrie 2011
miercuri, 2 noiembrie 2011
vineri, 22 iulie 2011
vineri, 20 mai 2011
sâmbătă, 14 mai 2011
Prin Istanbul
Orice loc necunoscut iti rezerva surprize placute, care se pot imbina cu unele mai putin dorite.
Mi-a placut Istanbul datorita ospitalitatii si simtului umorului aratate de oameni, dornici sa-si sporeasca veniturile afacerilor de pe malul marii si din marile piete sau, pur si simplu, pentru ca erau incantati de oaspeti.
Am stat la hotel in zona veche a orasului, Sultanahmet. Asta ne-a permis sa evitam aglomeratia din trasportul in comun si sa vedem cat mai multe locuri, in drum spre atractiile cu care ne-am ocupat timpul din vacanta. M-au cucerit stradutele inguste, cu miros de fructe proaspete, unde magazinele de suveniruri si hotelurile de lux alternau cu locuintele devastate de incendii sau afectate de alunecarile de teren, peste care domnea regatul pisicesc si pescarusii.
Am fost delectati cu meniul variat si delicatesele turcesti, dar mai ales fermecati de mirosul diferitelor esente, care ne-au intampinat in restaurante si magazine. Am gustat din plin serile petrecute, in trecere, prin pietele mari, admirand oamenii cum cantau si dansau pe la colturile marilor magazine, mancand castane coapte si porumb fiert. Ne-am plimbat pe Podul Galatei, permanent navalit de pescarii care mancau fistic si povesteau, in asteptarea unei capturi cu care sa se laude.
Intr-una din seri, osteniti, aflandu-ne departe de hotel si putin descurajati de ploaie, ne-am urcat intr-un taxi, chemat de unul din ospatarii restaurantului unde am luat cina. Desi era putin dezorientat si fara GPS, soferul ne-a dat de inteles ca stie engleza si cunoaste destinatia. Era doar o impresie. Dupa ce a mers pe cateva strazi in care accesul era interzis, am coborat si am ajuns la hotel pe jos. Cel putin am invatat o lectie!
In 5 zile, am avut ocazia sa mergem prin toate locurile pe care am dorit sa le vedem in Istanbul. Una din cele mai cunoscut atractii este muzeul Hagia Sofia. Este unul dintre putinele locuri care dispun de tot la un loc: magazine de suveniruri, cafenea, facilitati pentru copii si adulti. Am fost dezamagita de Palatul Topkapi. Din punctul meu de vedere, curtile exterioare sunt singurele demne de renumele pe care il are palatul. Cine va merge sa viziteze, isi da seama de ceea ce zic.
Marele Bazar este unul dintre locurile care se merita vizitate. Atmosfera e unica. Produsele sunt variate si unele chiar sunt de calitate. Nu trebuie sa te lasi intimidat de preturile pe care le auzi la prima strigare. Oamenii de dincolo de tejghea sunt deschisi la negocieri, dar mai ales la dialog. Fara indoiala, toti vanzatorii carora le calci pragul vor intreba din ce tara vii si iti vor spune cel putin un amanunt legat de origini sau te vor intreba "ce faci ?", in limba pe care o vorbesti. Am vizitat si Bazarul cu mirodenii. Am cumparat ceva delicatese si am iesit repede. Nu de alta, dar aveam ce sa cumparam de toti banii, pusi de-o parte pentru vacanta.
Basilica Cistern a fost unul dintre putinele locuri in care am putut simti atmosfera de pe vremea sultanilor si chiar m-a impresionat atmosfera creata de imbinarea arhitecturii cu luminile.
Turnul Galatei ne-a oferit o panorama sublima de 390 degrade asupra orasului, de la aproape 70 de metri inaltime. Daca in afara cladirea este contruita din piatra, interiorul este decorat modern si ofera posibilitatea sa iei masa intr-un restaurant luxos, privind orasul de sus sau sa admiri linistit privelistea, din cafenea.
La terasele din centru sau de pe malul marii, in preajma magazinelor si a hotelurilor, pe la muzee, pe stancile abrupte, in apropierea ruinelor, se da lupta pentru suprematie intre pisici si pescarusi. Aceste vietuitoare sunt foarte iubite si hranite, in consecinta, de catre turisti dar si de localnici.
In alta zi in care soarele ne-a zambit, dupa o plimbare cu vaporul, am poposit pe insula deluroasa Buyukada, unde pe uscat, lumea circula doar cu carutele sau cu bicicletele. De departe, experienta de pe pe insula a fost mult mai interesanta decat toate zilele in Istanbul. Am avut liniste, soare, aer curat, mancare buna, servita pe malul marii, ne-am plimbat cu bicicletele si am admirat peisajul mirific si casele luxoase cu piscina, asezate pe strazile mici, de pe dealuri sau malul marii.
Pentru a ajunge, in port, in timp util, ne-am plimbat cu un taxi, tras de cai. De aceasta data, destinatia nu a mai fost ratata, ca in Istanbul, chiar daca acest "sofer" nu a avut in dotare un GPS.
Vaporul care face legatura intre Istanbul si Insulele Printilor este un mijloc de trasport intens utilizat pentru naveta, de catre localnici, sau pentru agrement, de catre turisti si este foarte ieftin.
Ma bucur ca am putut gusta, trecator, din viata autentica, cu bune si rele. As vrea sa ma intorc in Turcia, insa doar sa retraiesc pentru cateva zile atmosfera de pe Insula Buyukada, mangaiata de razele soarelui, imbiata de liniste si de briza marii.
Mi-a placut Istanbul datorita ospitalitatii si simtului umorului aratate de oameni, dornici sa-si sporeasca veniturile afacerilor de pe malul marii si din marile piete sau, pur si simplu, pentru ca erau incantati de oaspeti.
Am stat la hotel in zona veche a orasului, Sultanahmet. Asta ne-a permis sa evitam aglomeratia din trasportul in comun si sa vedem cat mai multe locuri, in drum spre atractiile cu care ne-am ocupat timpul din vacanta. M-au cucerit stradutele inguste, cu miros de fructe proaspete, unde magazinele de suveniruri si hotelurile de lux alternau cu locuintele devastate de incendii sau afectate de alunecarile de teren, peste care domnea regatul pisicesc si pescarusii.
Am fost delectati cu meniul variat si delicatesele turcesti, dar mai ales fermecati de mirosul diferitelor esente, care ne-au intampinat in restaurante si magazine. Am gustat din plin serile petrecute, in trecere, prin pietele mari, admirand oamenii cum cantau si dansau pe la colturile marilor magazine, mancand castane coapte si porumb fiert. Ne-am plimbat pe Podul Galatei, permanent navalit de pescarii care mancau fistic si povesteau, in asteptarea unei capturi cu care sa se laude.
Intr-una din seri, osteniti, aflandu-ne departe de hotel si putin descurajati de ploaie, ne-am urcat intr-un taxi, chemat de unul din ospatarii restaurantului unde am luat cina. Desi era putin dezorientat si fara GPS, soferul ne-a dat de inteles ca stie engleza si cunoaste destinatia. Era doar o impresie. Dupa ce a mers pe cateva strazi in care accesul era interzis, am coborat si am ajuns la hotel pe jos. Cel putin am invatat o lectie!
In 5 zile, am avut ocazia sa mergem prin toate locurile pe care am dorit sa le vedem in Istanbul. Una din cele mai cunoscut atractii este muzeul Hagia Sofia. Este unul dintre putinele locuri care dispun de tot la un loc: magazine de suveniruri, cafenea, facilitati pentru copii si adulti. Am fost dezamagita de Palatul Topkapi. Din punctul meu de vedere, curtile exterioare sunt singurele demne de renumele pe care il are palatul. Cine va merge sa viziteze, isi da seama de ceea ce zic.
Marele Bazar este unul dintre locurile care se merita vizitate. Atmosfera e unica. Produsele sunt variate si unele chiar sunt de calitate. Nu trebuie sa te lasi intimidat de preturile pe care le auzi la prima strigare. Oamenii de dincolo de tejghea sunt deschisi la negocieri, dar mai ales la dialog. Fara indoiala, toti vanzatorii carora le calci pragul vor intreba din ce tara vii si iti vor spune cel putin un amanunt legat de origini sau te vor intreba "ce faci ?", in limba pe care o vorbesti. Am vizitat si Bazarul cu mirodenii. Am cumparat ceva delicatese si am iesit repede. Nu de alta, dar aveam ce sa cumparam de toti banii, pusi de-o parte pentru vacanta.
Basilica Cistern a fost unul dintre putinele locuri in care am putut simti atmosfera de pe vremea sultanilor si chiar m-a impresionat atmosfera creata de imbinarea arhitecturii cu luminile.
Turnul Galatei ne-a oferit o panorama sublima de 390 degrade asupra orasului, de la aproape 70 de metri inaltime. Daca in afara cladirea este contruita din piatra, interiorul este decorat modern si ofera posibilitatea sa iei masa intr-un restaurant luxos, privind orasul de sus sau sa admiri linistit privelistea, din cafenea.
La terasele din centru sau de pe malul marii, in preajma magazinelor si a hotelurilor, pe la muzee, pe stancile abrupte, in apropierea ruinelor, se da lupta pentru suprematie intre pisici si pescarusi. Aceste vietuitoare sunt foarte iubite si hranite, in consecinta, de catre turisti dar si de localnici.
In alta zi in care soarele ne-a zambit, dupa o plimbare cu vaporul, am poposit pe insula deluroasa Buyukada, unde pe uscat, lumea circula doar cu carutele sau cu bicicletele. De departe, experienta de pe pe insula a fost mult mai interesanta decat toate zilele in Istanbul. Am avut liniste, soare, aer curat, mancare buna, servita pe malul marii, ne-am plimbat cu bicicletele si am admirat peisajul mirific si casele luxoase cu piscina, asezate pe strazile mici, de pe dealuri sau malul marii.
Pentru a ajunge, in port, in timp util, ne-am plimbat cu un taxi, tras de cai. De aceasta data, destinatia nu a mai fost ratata, ca in Istanbul, chiar daca acest "sofer" nu a avut in dotare un GPS.
Vaporul care face legatura intre Istanbul si Insulele Printilor este un mijloc de trasport intens utilizat pentru naveta, de catre localnici, sau pentru agrement, de catre turisti si este foarte ieftin.
Ma bucur ca am putut gusta, trecator, din viata autentica, cu bune si rele. As vrea sa ma intorc in Turcia, insa doar sa retraiesc pentru cateva zile atmosfera de pe Insula Buyukada, mangaiata de razele soarelui, imbiata de liniste si de briza marii.
duminică, 10 aprilie 2011
Mofturi de Portobello Market
Pietele de antichitati constituie unul dintre principalele atractii de pe lista turistilor, care vin in Londra.
Portobello Market este renumita pentru diversitatea produselor valoroase, vechi si foarte scumpe pentru oamenii de rand, dar si pentru preturile accesibile ale unor suveniruri originale.
Am plecat singura prin piata, sa mai cunosc...povesti, lucruri, oameni, chiar daca doar pentru cateva ore. M-am oprit intr-un magazin de haine si accesorii vintage. Unele articole aveau un design usor obraznic, indraznet si majoritatea erau lucrate din blugi, cu diferite mici accesorii sau broderii. Alte haine erau din casmir sau matase naturala.
La intrare, m-a intampinat o doamna, foarte ocupata cu retusatul machiajului. Mi-a zambit fugitiv. Apoi, s-a mai uitat, din cand in cand, la mine. Dupa ce a terminat, am zis:
- Mi se par originale si de bun gust hainele din acest magazin. E primul din zona in care vad un asa design.
- Da, stiu! Mutumesc! Sunt toate creatia mea... de ani de zile! Esti in vizita sau locuiesti aici?
- Stau in Londra de ceva vreme.
- Din ce tara esti?
- Din Romania.
- Ah, Romania! Sunt surprinsa ca iti plac hainele mele. De obicei, est-europenii nu stiu sa aprecieze calitatea si nu au nici bani sa-mi cumpere marfa. Sunt saraci.
- Serios? Ce legatura are bunul gust cu posibilitatile limitate? Sunt oameni saraci peste tot. Chiar si in UK.
- Dar nu fura. Stii, mie imi pare rau pentru tine, dar multi straini stiu ca romanii sunt cunoscuti prin fraude, mai mult tiganii, care fura, mai ales de la oamenii saraci. Oamenii de aici ii urasc si le e teama tigani.
- Aveti dreptate, intr-un fel. Dar si aici sunt tiganii irlandezi, care se comporta exact ca si cei din Romania. Cu toate astea, se fac judecati de valoare doar pe seama a ceea ce fac romanii. Oamenii sunt superficiali.
Dupa un moment de ezitare, conchide:
- Da, asa este. Stii, acum ma grabesc sa ajung la o intalnire si trebuie sa inchid. Daca mai treci pe la mine si iti place ceva, iti pot face reducere, poate nu ai bani.
- Va multumesc! Sunteti amabila, dar daca imi place cu adevarat ceva, am bani sa imi cumpar.
- Bine, te astept. Mi-a facut placere sa te cunosc.
- De asemenea. Poate pana data viitoare veti auzi si lucruri pozitive despre est-europeni si poate mi le veti face cunoscute si mie, dar si altora.
Asta este una din experientele memorabile, legate de originile mele. De multe ori, sunt indignata, alteori ma resemnez. Insa nu imi e rusine sa spun de unde vin. Am cunoscut multi conationali ipocriti, care se fereau sa mai vorbeasca romaneste, cand auzeau ca sunt romani in preajma. E trist, dar adevarat.
Portobello Market este renumita pentru diversitatea produselor valoroase, vechi si foarte scumpe pentru oamenii de rand, dar si pentru preturile accesibile ale unor suveniruri originale.
Am plecat singura prin piata, sa mai cunosc...povesti, lucruri, oameni, chiar daca doar pentru cateva ore. M-am oprit intr-un magazin de haine si accesorii vintage. Unele articole aveau un design usor obraznic, indraznet si majoritatea erau lucrate din blugi, cu diferite mici accesorii sau broderii. Alte haine erau din casmir sau matase naturala.
La intrare, m-a intampinat o doamna, foarte ocupata cu retusatul machiajului. Mi-a zambit fugitiv. Apoi, s-a mai uitat, din cand in cand, la mine. Dupa ce a terminat, am zis:
- Mi se par originale si de bun gust hainele din acest magazin. E primul din zona in care vad un asa design.
- Da, stiu! Mutumesc! Sunt toate creatia mea... de ani de zile! Esti in vizita sau locuiesti aici?
- Stau in Londra de ceva vreme.
- Din ce tara esti?
- Din Romania.
- Ah, Romania! Sunt surprinsa ca iti plac hainele mele. De obicei, est-europenii nu stiu sa aprecieze calitatea si nu au nici bani sa-mi cumpere marfa. Sunt saraci.
- Serios? Ce legatura are bunul gust cu posibilitatile limitate? Sunt oameni saraci peste tot. Chiar si in UK.
- Dar nu fura. Stii, mie imi pare rau pentru tine, dar multi straini stiu ca romanii sunt cunoscuti prin fraude, mai mult tiganii, care fura, mai ales de la oamenii saraci. Oamenii de aici ii urasc si le e teama tigani.
- Aveti dreptate, intr-un fel. Dar si aici sunt tiganii irlandezi, care se comporta exact ca si cei din Romania. Cu toate astea, se fac judecati de valoare doar pe seama a ceea ce fac romanii. Oamenii sunt superficiali.
Dupa un moment de ezitare, conchide:
- Da, asa este. Stii, acum ma grabesc sa ajung la o intalnire si trebuie sa inchid. Daca mai treci pe la mine si iti place ceva, iti pot face reducere, poate nu ai bani.
- Va multumesc! Sunteti amabila, dar daca imi place cu adevarat ceva, am bani sa imi cumpar.
- Bine, te astept. Mi-a facut placere sa te cunosc.
- De asemenea. Poate pana data viitoare veti auzi si lucruri pozitive despre est-europeni si poate mi le veti face cunoscute si mie, dar si altora.
Asta este una din experientele memorabile, legate de originile mele. De multe ori, sunt indignata, alteori ma resemnez. Insa nu imi e rusine sa spun de unde vin. Am cunoscut multi conationali ipocriti, care se fereau sa mai vorbeasca romaneste, cand auzeau ca sunt romani in preajma. E trist, dar adevarat.
marți, 15 martie 2011
duminică, 27 februarie 2011
joi, 3 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
Foamea bate panica
Toata atmosfera de zi linistita de weekend s-a transformat intr-o stare generala de panica. Eram intr-un restaurant, dintr-un centru comercial din Wimbledon, cand, o alarma ce anunta un incendiu tocmai a inceput sa sune.
In cateva momente, iesirea principala a inceput sa se inchida automat. Dar, cateva adolescente, care aparent au uitat de iesirile de urgenta, s-au inghesuit sa iasa si au fost prinse de usa metalica.
Dupa ce ne-am vazut afara, din marea cladire inca mai ieseau oamenii cu mancarea in mana sau doamnele de la coafor, cu prosoape pe cap. Pompierii au ajuns neintarziat si au constatat ca alarma a pornit din cauza unei portii de mancare, uitate in cuptorul cu microunde, de un angajat al magazinului Debenhams.
Politistii ”au aterizat” si ei la fata locului, plictisiti, dar gata de actiune, teoretic. Chiar daca pompierii abia ajunsesera, portile Centre Court erau inchise,iar alarma inca mai suna, fie ca pentru ca erau infometati sau isi doreau sa-si continue maratonul de cumparturi, o parte din oameni au format o coada, petru a afla de la politie cand vor fi lasati sa intre din nou din nou in cladire.
Cum nu eram infometati si aveam cumparaturile facute deja,noi ne-am indepartat de locul cu pricina si ne-am urmat planul de bataie pentru ziua respectiva.
In cateva momente, iesirea principala a inceput sa se inchida automat. Dar, cateva adolescente, care aparent au uitat de iesirile de urgenta, s-au inghesuit sa iasa si au fost prinse de usa metalica.
Dupa ce ne-am vazut afara, din marea cladire inca mai ieseau oamenii cu mancarea in mana sau doamnele de la coafor, cu prosoape pe cap. Pompierii au ajuns neintarziat si au constatat ca alarma a pornit din cauza unei portii de mancare, uitate in cuptorul cu microunde, de un angajat al magazinului Debenhams.
Politistii ”au aterizat” si ei la fata locului, plictisiti, dar gata de actiune, teoretic. Chiar daca pompierii abia ajunsesera, portile Centre Court erau inchise,iar alarma inca mai suna, fie ca pentru ca erau infometati sau isi doreau sa-si continue maratonul de cumparturi, o parte din oameni au format o coada, petru a afla de la politie cand vor fi lasati sa intre din nou din nou in cladire.
Cum nu eram infometati si aveam cumparaturile facute deja,noi ne-am indepartat de locul cu pricina si ne-am urmat planul de bataie pentru ziua respectiva.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Zapada in UK= haos
In Marea Britanie, cele 2 cuvinte mentionate in titlu au devenit sinonime.Oamenii se confrunta cu tot felul de situatii dificile si jenante pentru o tara ca Anglia. Statiile de tren se inchid, aeroporturile la fel, iar la metrou sunt intarzieri mari sau angajatii fac greva.
Autoritatile sunt alertate, dar prea slab pregatite sa actioneze. Secretarul Ministerului de Transporturi a declarat, intr-o interventie la postul BBC: "Trebuie sa recunostem ca nu suntem la fel de pregatiti pentru a intampina zapada, la fel ca tarile precum Finlanda". Oficialul a mai afirmat ca oamenii trebuie sa se arate intelegatori fata de autoritati, avand in vedere ca Anglia nu dispune de suficiente dotari pentru curatarea zapezii...Din discursul lui a reiesit ca oamenii trebuie sa plece pregatiti la drum si sa evite pe cat posibil sa se deplaseze, mai ales ca foarte multi nu au experienta de a conduce in conditii de polei.
Toate argumentele secretarului nu isi au rostul, mai ales ca nu este prima iarna in care cad zapezi si tara este paralizata. Credeam ca Romania sta prost la capitolul dezapezire, dar nu putem sa comparam situatia cu ceea ce se intampla in Marea Britanie in ultimii 3 ani.
duminică, 12 decembrie 2010
Imagine Reuters
Nu vreau sa ma gandesc la ce urmeaza. Protestul studentilor de saptamana trecuta a creat victime, dar si panica. Turistilor le este teama sa mai viziteze centrul Londrei si au grija sa verifice, inainte sa plece din hotel, daca mai au loc proteste la metrou sau daca studentii mai ies in strada. Aberanta decizie a guvernului de a majora taxele de studiu la 9 mii de lire pe an, intentia de a disponibiliza vanzatorii de bilete de la statiile de metrou, precum si alte evenimente negative au condus la o stare de tensiune care tinde sa se accentueze, incet, dar sigur, care arde mocnit. Fetele insangerate ale studentilor, jandarmii cazuti pe strada, imi amintesc de revolutie si de toate consecintele dureroase si rusinoase ale ei. Conform presei engleze, studentii ameninta cu proteste repetate, chiar daca legea majorarii taxelor a fost votata, iar angajatii de la metrou isi vor opri activitatea pana cand vor obtine o decizie favorabila. Cum metroul este cel mai rapid si des utilizat mijloc de transport, Londra va fi din nou paralizata, iar mersul la serviciu, un calvar.
Nu vreau sa ma gandesc la ce urmeaza. Protestul studentilor de saptamana trecuta a creat victime, dar si panica. Turistilor le este teama sa mai viziteze centrul Londrei si au grija sa verifice, inainte sa plece din hotel, daca mai au loc proteste la metrou sau daca studentii mai ies in strada. Aberanta decizie a guvernului de a majora taxele de studiu la 9 mii de lire pe an, intentia de a disponibiliza vanzatorii de bilete de la statiile de metrou, precum si alte evenimente negative au condus la o stare de tensiune care tinde sa se accentueze, incet, dar sigur, care arde mocnit. Fetele insangerate ale studentilor, jandarmii cazuti pe strada, imi amintesc de revolutie si de toate consecintele dureroase si rusinoase ale ei. Conform presei engleze, studentii ameninta cu proteste repetate, chiar daca legea majorarii taxelor a fost votata, iar angajatii de la metrou isi vor opri activitatea pana cand vor obtine o decizie favorabila. Cum metroul este cel mai rapid si des utilizat mijloc de transport, Londra va fi din nou paralizata, iar mersul la serviciu, un calvar.
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Voi cat de stangaci sau uituci sunteti?
Mi-am propus de foarte multe ori sa fiu mai relaxata si sa nu ma mai agit pentru orice nimic. Exagerez, de multe ori, acordand importanta unor lucruri fata de care altii nu dovedesc nici cel mai mic interes.
Uneori, sunt cu capul mult prea adannc printre nori si mult prea stangace. Cand imi dau seama de ceva ce nu am facut corect, simt ca totul se prabuseste, pentru moment in jurul meu.
Ma intreb ce se intampla cu mine. In ultima vreme incep sa imi raspund singura, mai ales dupa ce vad cum oamenii uita lucruri, uita amanunte, uita ce au de facut, complet. Vazand cum lucrurile se desfasoara in viata mea, am inteles ca pur si simplu faptul ca uiti sau pierzi este o chestie inevitabila, incontrolabila. Nu stiu daca asta se intampla numai celor care traiesc in societatea de astazi. Doar ca unora li se intampla cam des.
Alarma si "memento" de la telefon, notitele puse pe tastatura la serviciu, "to do list" in calculatorul de acasa, notitele din calendarul de pe perete, lista pentru cumparaturi sunt cateva lucruri foarte importante si eficiente, fara de care nu as putea sa supravietuiesc. Daca inainte eram un critic aspru al celor care uitau, intarziau sau pierdeau ceva, acum fac parte din tabara lor.
Voi ce "metode" eficiente anti-uitat folositi? Sunt curioasa!
Uneori, sunt cu capul mult prea adannc printre nori si mult prea stangace. Cand imi dau seama de ceva ce nu am facut corect, simt ca totul se prabuseste, pentru moment in jurul meu.
Ma intreb ce se intampla cu mine. In ultima vreme incep sa imi raspund singura, mai ales dupa ce vad cum oamenii uita lucruri, uita amanunte, uita ce au de facut, complet. Vazand cum lucrurile se desfasoara in viata mea, am inteles ca pur si simplu faptul ca uiti sau pierzi este o chestie inevitabila, incontrolabila. Nu stiu daca asta se intampla numai celor care traiesc in societatea de astazi. Doar ca unora li se intampla cam des.
Alarma si "memento" de la telefon, notitele puse pe tastatura la serviciu, "to do list" in calculatorul de acasa, notitele din calendarul de pe perete, lista pentru cumparaturi sunt cateva lucruri foarte importante si eficiente, fara de care nu as putea sa supravietuiesc. Daca inainte eram un critic aspru al celor care uitau, intarziau sau pierdeau ceva, acum fac parte din tabara lor.
Voi ce "metode" eficiente anti-uitat folositi? Sunt curioasa!
miercuri, 3 noiembrie 2010
joi, 21 octombrie 2010
luni, 4 octombrie 2010
London Fashion Week. Imagini
href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgaUX5mnAC8zxkoFttciq9L71dzKVvPj_YJCJYJAvmbFW_ko0Wjv-WClFE8NoM9dDFFRgnWbXE4IlU1-twyPAN2vXN-X5Ai0Jo3sCGC0rXnJMZTsVncCyWwp8fmFTG4m_KiYYmkIZGXiC4b/s1600/PICT5823.JPG">
sâmbătă, 2 octombrie 2010
London Fashion Week. Impresii
Sindrofia s-a tinut intr-o cladire cu arhitectura impozanta, Somerset House, situata pe malul Tamisei. Interiorul emana un aer de decor vechi, dar primitor, daca ignorai aglomeratia si rasetele stridente.
La intrare am fost intampinati de niste domnisoare, dornice sa ne indreptam atentia spre bauturile lor colorate. Chiar imi era sete. Dar nu de alcool. Pentru ca nu stiam cat de curand o sa am ocazia sa beau un ravnit pahar cu apa, am cazut prada ispitei si am acceptat sa degust bautura acidulata. Dupa ce am primit o stampila pe mana, sa nu cumva sa mai cer inca odata, am pornit in expeditie. Paharul l-am abandonat la primul etaj.
In camerele inguste, pardoseala din lemn se agita sub picioarele vizitatorilor sau cumparatorilor, ca si cum s-ar fi saturat sa fie deranjata. Designerii renumiti sau casele de moda aflate la inceput de drum si-au expus creatiile de marca sau articolele care trebuia sa dispara din stoc. Reducerile au fost substantiale si binevenite, pentru cineva care nu cheltuise prea multi bani pe haine in ultima vreme. Eu m-am incadrat doar in categoria vizitatorilor.
Ba, la un moment dat, The Rubber Cow mi-a atras atentia. Era numele unei firme producatoare de genti si avea mascota o vacuta zambareata care spunea, pe etichete, ca niciun animal nu a fost sacrificat pentru confectionarea articolelor de carat. Designul desagelor era foarte interesant, dar, dupa ce am vazut ca nu erau din piele, am renuntat la gandul fugitiv de a cumpara o gentuta.
Cu doar cateva ore inainte de inchidere, in ziua finala a evenimentului, la unele standuri lumea se calca in picioare, la propriu. In alte parti, vanzatorii se bucurau vadit cand mai intra cineva pe usile larg deschise. In unele camarute, am calcat cu sfiala. Nu se auzea decat scartaitul podelei si respiratia vanzatorilor de la stand. Doua etaje au fost dedicate articolelor vestimentare. O iesire prin gradina ducea spre o alta cladire, rezervata prezentarii de produse cosmetice si accesoriilor. Doamnele si domnisoarele doritoare de coafuri sau machiaje extravagante puteau avea parte de rasfat doar pentru £10. M-am limitat sa probez cateva palarii si niste ochelari de soare. Din cauza oboselii acumulate dupa 8 ore de lucru, nu as fi mai avut rabdare in niciun caz sa stau inmarmurita, pentru ceva care ar fi disparut prin cateva miscari, inaite sa ma pun la somn... Inainte sa le vina randul la sedinta de rasfat, doamnele si domnisoarele si-au indreptat atentia spre barul din mijlocul incaperii. S-au desfatat cu cate o bautura sau o cafea si au mai devorat barfele aflate la ordinea zilei.
Pentru ca nu am fost hotarata, anul asta am ratat catwalk show-urile. Aparent, ar trebui sa mai fie un eveniment asemanator in preajma sarbatorilor de iarna si o sa mai am ocazia sa vad niste prezentari de moda.
La iesire am fost cadorisiti cu cate o sticla din bauturile pe care trebuia sa le savuram la venire, cu cate o punguta de cereale si o revista de moda, care oricum era gratuita si pe care o citisem deja.
Multumiri iubitului meu care a mijlocit intrarea gratuita la eveniment, noua si prietenilor nostri.
La intrare am fost intampinati de niste domnisoare, dornice sa ne indreptam atentia spre bauturile lor colorate. Chiar imi era sete. Dar nu de alcool. Pentru ca nu stiam cat de curand o sa am ocazia sa beau un ravnit pahar cu apa, am cazut prada ispitei si am acceptat sa degust bautura acidulata. Dupa ce am primit o stampila pe mana, sa nu cumva sa mai cer inca odata, am pornit in expeditie. Paharul l-am abandonat la primul etaj.
In camerele inguste, pardoseala din lemn se agita sub picioarele vizitatorilor sau cumparatorilor, ca si cum s-ar fi saturat sa fie deranjata. Designerii renumiti sau casele de moda aflate la inceput de drum si-au expus creatiile de marca sau articolele care trebuia sa dispara din stoc. Reducerile au fost substantiale si binevenite, pentru cineva care nu cheltuise prea multi bani pe haine in ultima vreme. Eu m-am incadrat doar in categoria vizitatorilor.
Ba, la un moment dat, The Rubber Cow mi-a atras atentia. Era numele unei firme producatoare de genti si avea mascota o vacuta zambareata care spunea, pe etichete, ca niciun animal nu a fost sacrificat pentru confectionarea articolelor de carat. Designul desagelor era foarte interesant, dar, dupa ce am vazut ca nu erau din piele, am renuntat la gandul fugitiv de a cumpara o gentuta.
Cu doar cateva ore inainte de inchidere, in ziua finala a evenimentului, la unele standuri lumea se calca in picioare, la propriu. In alte parti, vanzatorii se bucurau vadit cand mai intra cineva pe usile larg deschise. In unele camarute, am calcat cu sfiala. Nu se auzea decat scartaitul podelei si respiratia vanzatorilor de la stand. Doua etaje au fost dedicate articolelor vestimentare. O iesire prin gradina ducea spre o alta cladire, rezervata prezentarii de produse cosmetice si accesoriilor. Doamnele si domnisoarele doritoare de coafuri sau machiaje extravagante puteau avea parte de rasfat doar pentru £10. M-am limitat sa probez cateva palarii si niste ochelari de soare. Din cauza oboselii acumulate dupa 8 ore de lucru, nu as fi mai avut rabdare in niciun caz sa stau inmarmurita, pentru ceva care ar fi disparut prin cateva miscari, inaite sa ma pun la somn... Inainte sa le vina randul la sedinta de rasfat, doamnele si domnisoarele si-au indreptat atentia spre barul din mijlocul incaperii. S-au desfatat cu cate o bautura sau o cafea si au mai devorat barfele aflate la ordinea zilei.
Pentru ca nu am fost hotarata, anul asta am ratat catwalk show-urile. Aparent, ar trebui sa mai fie un eveniment asemanator in preajma sarbatorilor de iarna si o sa mai am ocazia sa vad niste prezentari de moda.
La iesire am fost cadorisiti cu cate o sticla din bauturile pe care trebuia sa le savuram la venire, cu cate o punguta de cereale si o revista de moda, care oricum era gratuita si pe care o citisem deja.
Multumiri iubitului meu care a mijlocit intrarea gratuita la eveniment, noua si prietenilor nostri.
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Un parc, o binecuvantare
Cel mai greu imi este sa stau in casa. O zi fara sa ies este un adevarat infern pentru mine. A fost o mare schimbare atunci cand am plecat de acasa, de la tara, pentru a merge la scoala, in Pitesti. Am lasat curtea mea mare, cu flori, catei si pisici, pentru a-mi petrece putinul timp liber intre 4 pereti, intr-un bloc, fara flori, fara catei, fara pisici.
In Pitesti, atunci cand imi era dor de iarba verde si natura, mergeam in Parcul Strand. In 3 ani, am batatorit fiecare carare, m-am dat huta in toate leaganele si am lenevit la soare pe toate bancile. Ba chiar am patinat, gratis, pe lacul inghetat. Cel mai important, am auzit privighetoarea, care credeam ca doar acasa, la tara, vine sa ne incante cu trilul ei. Desi o tot ascultam in fiecare zi, cel mai mult in noptile senine de vara, infatisarea ei a ramas un mister pentru mine. Bunica mi-a spus ca e o pasare mica si cenusie. Atat stiu.
Aici, in Londra, am norocul de a lucra peste strada de Hyde Park. De fiecare data cand vreau sa-mi aerisesc putin creierul, nu fac decat sa ma lungesc pe iarba verde si prospata. A fost o adevarata tragedie pentru mine, timp de o luna si ceva, cand nu am mai mers in parc. Iarba se uscase din cauza secetei si a fost inlocuita de un strat de praf.
Un spatiu verde este pentru mine mai mult decat o binecuvantare si valoreaza mai mult decat orice alt loc din Londra.Ieri, de exemplu, am stat in jur de o ora in parc. M-am gandit ca mi-ar prinde bine putin aer curat, dupa 8 ore de munca asidua. Mi-am luat cartea cu mine, dar nu am putut sa citesc. Niste pusti au venit sa joace fotbal in locul unde m-am asezat. Mi-au dat si mie cateva pase. Din pacate, buna-dispozitie ne-a fost stricata atunci cand, unul dintre copii s-a impiedicat de siretul desfacut si a cazut. S-a intins pe iarba si, cu ochii in lacrimi, dar abtinandu-se sa planga, ca orice barbat adevarat, astepta sa-i ii treaca durerea. Dupa ce m-am asigurat ca este in regula, mi-am luat ramas bun de la amicii mei de ocazie si am plecat.
In Pitesti, atunci cand imi era dor de iarba verde si natura, mergeam in Parcul Strand. In 3 ani, am batatorit fiecare carare, m-am dat huta in toate leaganele si am lenevit la soare pe toate bancile. Ba chiar am patinat, gratis, pe lacul inghetat. Cel mai important, am auzit privighetoarea, care credeam ca doar acasa, la tara, vine sa ne incante cu trilul ei. Desi o tot ascultam in fiecare zi, cel mai mult in noptile senine de vara, infatisarea ei a ramas un mister pentru mine. Bunica mi-a spus ca e o pasare mica si cenusie. Atat stiu.
Aici, in Londra, am norocul de a lucra peste strada de Hyde Park. De fiecare data cand vreau sa-mi aerisesc putin creierul, nu fac decat sa ma lungesc pe iarba verde si prospata. A fost o adevarata tragedie pentru mine, timp de o luna si ceva, cand nu am mai mers in parc. Iarba se uscase din cauza secetei si a fost inlocuita de un strat de praf.
Un spatiu verde este pentru mine mai mult decat o binecuvantare si valoreaza mai mult decat orice alt loc din Londra.Ieri, de exemplu, am stat in jur de o ora in parc. M-am gandit ca mi-ar prinde bine putin aer curat, dupa 8 ore de munca asidua. Mi-am luat cartea cu mine, dar nu am putut sa citesc. Niste pusti au venit sa joace fotbal in locul unde m-am asezat. Mi-au dat si mie cateva pase. Din pacate, buna-dispozitie ne-a fost stricata atunci cand, unul dintre copii s-a impiedicat de siretul desfacut si a cazut. S-a intins pe iarba si, cu ochii in lacrimi, dar abtinandu-se sa planga, ca orice barbat adevarat, astepta sa-i ii treaca durerea. Dupa ce m-am asigurat ca este in regula, mi-am luat ramas bun de la amicii mei de ocazie si am plecat.
vineri, 27 august 2010
The Householde Cavalry Museum
Am vizitat micul muzeu toamna trecuta. Este de fapt un fost grajd, construit in 1750, minutios amenajat pentru a primi vizitatori. Curtea care adaposteste muzeul are porti grandioase, din piatra si este strajuita de cavalerii calare pe caii de rasa.
O parte din cladire inca mai adaposteste caii Cavaleriei. Garda se schimba in fiecare zi. Ceremonia se poate vedea pe unul din marile ecrane din holul muzeului.
Peretele ce separa grajdurile cailor de de locul unde sunt expuse diferite obiecte este din sticla transparenta, iar vizitatorii pot asista la pregatirea cailor pentru ceremonie sau pot privi cum sunt ingrijite animalele.
Vizita la muzeu nu dureaza prea mult, dar poate fi considerata o lectie de istorie interesanta si poate satisface curiozitatea mai ales a copiilor dornici sa vada costumatiile cavalerilor sau sa experimenteze diferite practici cavaleresti.
In curtea muzeului, cei care au atras cel mai mult atentia au fost soldatii din garda regala, care partulau sau care parca stateau fara sa clipeasca in preajma cladirilor din curte. In jurul strajerilor oamenii stateau la coada pentru a prinde loc liber sa se pozeze cu ei. Par ar fi fost niste mascote. Mi s-a parut putin exagerat...era o adevarata sedinta foto. Cu toate astea, pe chipul soldatilor am putut citi mandria si devotamentul fata de aceasta meserie, care nu este una usoara si care le face cinste.
Turistii dornici de suveniruri autohtone si le pot achizitiona din micul magazin, in care se gasesc tot felul de obiecte rare si foarte interesante.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
