Cine sunt eu

Fotografia mea
Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.

marți, 17 februarie 2009

Valentine's day, in Londra

Multe lucruri ciudate am putut vedea intr-o seara de Valentine's day... sau de Valentine's gay. In centrul Londrei, pe malul Tamisei era multa agitatie. Lumea venea, se ducea, canta, dansa, se poza, se iubea, se bucura de viata. Pe o banca, un tanar romantic ii canta iubitei la saxofon.M-am indreptat spre ei sa imortalizez momentul. S-au intimidat si s-au ascuns unul dupa celalalt. Mi-a parut rau pentru ca le-am sticat momentul, dar curiozitatea mea a fost de nestavilit si de acesta data. Dupa ce am mai facut cativa pasi, atentia mi-a fost retinuta de un sunet... L-am identificat. Venea de pe malul celalalt al Tamisei. Chiar daca vantul si-a facut si el simtita prezenta, un barbat, ce purta haine scotiene, canta la un cimpoi. Oamenii care treceau prin zona se opreau si il admirau. Doamne si domnisoare, imbracate elegant, clasic sau ostentativ mergeau zambitoare la bratul iubitilor sau sotilor. Erau mai mult decat frumoase, dar le lipsea ceva: florile. Foarte putine femei s-au bucurat de ele in acea zi. Barbatii carora nu le plac femeile, au iesit, de mana cu partenerii de cuplu sa se bucure de Ziua Indragostitilor. Erau foarte afectuosi cu iubitii sau "iubitele" lor. Langa London Eye, indragostitii si nu numai, asteptau foarte rabdatori sa le vina randul pentru a vedea Londra de la 135 de metri.ora la care am plecat

joi, 5 februarie 2009

Base, amator de senzatii andresane

Eu vreau sa taci! Sa nu mai zici nimic.Tot ce vei spune va fi folosit impotriva ta!
Toata lumea stie ca "blonda de la Drept" sau, de o luna si ceva, doamna ministru al Turismului este favorita lui Traian Basescu. Se pare ca Base nu se multumeste cu atat. Mai mult, se pare ca, stresat cu atatea probleme, printre care si schimbarea Constitutiei, a apelat la "serviciile" Laurei Andresan. "Profa de sex" va vorbi pe larg despre personajele care i-au trecut prin pat, intr-o carte pe care o va lansa in curand. Din cei care s-au bucurat de alintul ei face parte si presedintele nostru.
Trebuie sa fim mandri cu un asfel de presedinte! Un sef de stat nu se poate numi asa daca nu are si el la activ cuceriri, care sa faca valva. Dar Ion Iliescu, oare ce a pazit? Sa fi fost el curat ca lacrima? Indoielnic... Daca stau bine sa ma gandesc nu e nicio diferenta intre el, Base si Tap. Poate ca experienta a avut si in acest caz ceva de spus. Poate Bunicuta a stiut sa se ascunda dupa o perdea prin care nu se vede nimic... sau poate dupa jaluzele.

luni, 2 februarie 2009

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Pana unde?


Oriunde as merge, orice as face, imi este imposibil sa nu ma lovesc de...politica. La supermarket, pe strada, in autobuz, la scoala, la televizor si chiar in lectura particulara, politica invadeaza parca totul.

De ceva vreme, am incercat sa imprumut de la biblioteca, pe langa indispensabilele carti care imi folosesc pentru licenta, "Dincolo de bine, dincoace de rau despre iubire". Am reusit! Mi s-a parut mai mult decat interesanta, inca din primele randuri, intrucat m-am regasit intr-o descriere... Tot lecturand cu nesat, am dat peste un citat, apartinand uneia dintre cele mai controversate personalitati politice a Marii Britanii, Margaret Thatcher: "In politica, daca vrei ca un lucru sa fie spus, cere-i-o unui barbat. Daca vrei ca un lucru sa fie facut, cere-i-o unei femei". Sa fie oare asa?

miercuri, 28 ianuarie 2009

Cu ce ne-a cadorisit Guvernul, dupa o luna...




Cu nimic. Dar, daca stam mai bine sa ne gandim, dragii nostrii guvernanti si-au dat silinta, atat cat au putut ei. Au pus la cale intalniri peste intalniri, negocieri peste negocieri, numiri in funcie si demiteri...dar fara niciun rezultat clar. Si totusi ne intrebam: Bugetul, cat e bugetul? Nu ne raspunde nimeni. Conducatorii nostri sunt preocupati cu disputele. Pe Traian Basescu l-a lovit amnezia. Se confunda cu prim-ministrul si vrea, mai nou, vrea sa inghete salariile pentru 6 luni.




Pentru basbaiala si haosul care domneste in prezent la nivel inalt, liderii politici isi merita din belsug "laudele".Fara sa se mai sfiasca de cineva (deja cam toti ii sunt inamici), Mircea Badea i-a "elogiat", cum a stiut mai bine pe cei care ne conduc destinele, numindu-i manelisti, imbecili sau boi... pe buna dreptate.

Absolventi pe banda rulanta

Zilele trecute am avut un referat de sustinut, despre omul si civilizatia din Evul Mediu. Chiar daca majoritatea oamenilor din acea epoca erau analfabeti, ei aveau, spre deosebire de noi, valori morale. Atunci, un om care "isi tinea cuvantul", era un om cu greutate. Asa ar trebui sa fie si in zilele noastre, numai ca oamenii cu bun-simt, care isi respecta cuvantul dat, sunt niste raritati.
Am fost ingrozita cand am auzit, de la un profesor, ca la o anumita sectie a universitatii , sunt studenti care nu stiu sa scrie! Stand mai bine si reflectand, mi-am adus aminte ca am mai vazut si auzit, din pacate, de astfel de lucruri. Cu toate astea, nu pot sa nu ma infior oridecateori aflu de asa ceva. Profesorii, care permit unor astfel de oameni sa promoveze, savarsesc un pacat capital. Si nu este vorba de cativa, pentru ca sunt serii intregi de cadre didactice carora, pur si simplu, nu le pasa. Este o indolenta fata de sistem, fata de semeni, fata de intreaga tara.
Conducatori auto analfabeti, care au luat permis de conducere ilegal, omoara oamenii pe strada. Medici, care si-au luat diplomele fara sa intre in laboratoare sau in cabinetul medical, prescriu tratament care provoaca inrautatirea starii de sanatate a pacientului. Desigur, oamenii cu bani au pretentia sa promoveze, scotand la inaintare colectia de diplome, dobandita prin mita. Din pacate, cu o floare nu se face primavara. Poate ca ne meritam soarta...

luni, 26 ianuarie 2009

Legea junglei, inca la putere?!


Un loc. Acesta a fost marul discordiei, intre un barbat si o femeie. Barbatul spune ca se afla in autobuzul care, nu peste mult timp, trebuia sa plece spre Stefan cel Mare de o ora si jumatate. Cand a coborat sa cumpere ceva, pe locul lui s-a asezat o doamna. Desi i se spusese ca locul este ocupat, femeia nu a luat in seama acest lucru. Cand barbatul s-a intors de la magazin, i-a cerut sa se dea la o parte, dar femeiea nici nu a vrut sa auda. Apoi a inceput scandalul: lovituri, tipete, injuraturi. In tot acest timp soferul autobuzului privea linistit ‘spectacolul’. Vazand ca lucrurile se inrautatesc, le-a cerut scandalagiilor sa inceteze, pentru ca in caz contrar, nu vor mai fi luati acasa.


Nu este prima data cand se intampla un astfel de lucru. In autobuzele de pe acest traseu, locurile sunt totdeauna motiv de cearta intre calatori. Chiar daca vii din timp, e suficient sa cobori doua minute si iti poti lua adio de la loc!

vineri, 16 ianuarie 2009

Tara arde si Guvernul se piaptana!




Criza este un cuvant "la putere". Cel mai afectat se pare ca este premierul . Este in criza de idei. Le da jurnalistilor si implicit publicului, ordonanta dimineata, la pranz si seara. O sa facem o criza... de nervi!
Cine a mai avut rabdare sa mai priveasca la televizor pe canalele de stiri, a auzit numai "ordonanta", "dezmat pe bani publici", "interzicerea cumulului salariului cu pensia" etc. Toate aceste formulari inteligente apartin nimanui altcuiva decat prim- ministrului Emil Boc. Demnitarul are o mare problema in a se recunoaste invins. Chiar daca Curtea Constitutionala a respins acea ordonanta, calificand-o drept neconstitutionala, serviabilul este mai hotarat ca niciodata sa duca pana la capat " sugestia" umbrei sala, Traian Basescu.

miercuri, 14 ianuarie 2009

Ai bani de dat?



Ce faci daca nu ai chef de invatat, nu ai timp sau profesorii care te asista la examene sunt incoruptibili? Daca ai spiritul observatiei destul de bine dezvoltat, sigur ai vazut pe stalpii sau peretii din apropierea Facultatii de Stiinte Socio-Umane afisul din imagine. Curiozitatea mea este daca, intr-adevar, aceste gadget-uri au efectul scontat.
Ingeniozitatea celor care le-au creat mi se pare laudabila, insa mi se pare o "ilegalitate" totala, care incurajeaza promovarea incompetentei si a delictului.

Se simte miros de stres



Fara sa-mi dau seama, m-am trezit in ultima saptamana de cursuri a semestrului I.Multa agitatie pe la scoala... Trebuie sa fixam examenele sau sa le reprogramam, sa ne luam cursurile. Chiar daca este ultimul an, este posibil sa avem ceva probleme si asta doar din cauza lipsei de comunicare si a unor decizii aberante, luate de mai-marii Universitatii.
Ne trezim ca s-au fixat examene fara stirea noastra, deci suntem cantitate neglijabila. Sunt foarte nerabdatoare sa merg la facultate, cu noaptea in cap si sa stau pe la usi pana se elibereaza sala! Dar sunt pregatita pentru orice. Nu am alta solutie!

duminică, 11 ianuarie 2009

Tigancile si criza economica...

Hai sa-ti ghicesc... Va suna cunoscut?

Mergand cat se poate de grabita pe strada, butonand telefonul, am fost abordata de o doamna binevoitoare, cu fusta lunga. Nu era singura. Se pare ca a iesit, impreuna cu amicele ei, ca mustele la soare. Sunt primele care profita de pe urma crizei economice si de vulnerabilitatea muritorilor de rand. M-a rugat, initial, sa-i spun cat e ora. Fara sa ma gandesc la scopul pentru care a incercat sa ma opreasca, i-am raspuns. Aparent, foarte placut surprinsa de raspunsul meu si mai ales de faptul ca nu am ignorat-o, mi-a spus: "Hai sa-ti ghicesc, frumoaso! Pentru ca ai fost asa cuminte, nu o sa-ti cer bani". Ma grabeam si oricum nu cred in astfel de lucruri. " Sa stii ca nu o sa te poti marita, pana la 45 de ani. Ti s-au facut vraji, noaptea, la cap de mort. Ai cununiile legate.", imi spunea tinandu-se dupa mine. Mai mult, am aflat ca cineva imi pune piedici si in calea realizarii profesionale!
Textul asta imi suna al naiba de cunoscut! Mi-am amintit ca, anul trecut, in parc, am fost abordata in acelasi fel si, mai ales mi s-au spus lucruri care ar fi trebuit sa ma puna serios pe ganduri. Dar nu a fost deloc asa. M-am amuzat si acum, la fel de mult ca si atunci. Ordinea asta a cuvintelor, pare a fi un fel de Crez al lor. Asa procedeaza cu oamnenii naivi, disperati pe care stiu sa-i citeasca si carora le promite vindecarea de unele boli, succesul in afaceri sau cucerirea persoanei iubite.

joi, 8 ianuarie 2009


Criza economica nu a afectat nici buzunarele si nici cheful de distractie al romanilor. Cerul senin si temperaturile pozitive au adus de sarbatori, pe unele partii din tara, cei mai multi turisti din ultimii ani.

La Paltinis, oamenii au profitat din plin de cele 3 grade cu plus. Pe marginea drumului ce ducea spre statiune au pus de gratar. Cu mic, cu mare, au luat masa, de pe sanii. In timp ce parintii pregateau picnicul, copiii se bucurau de zapada: aruncau cu bulgari, uneori si in "bucatari", se dadeau cu saniile sau schiau, sub ochii vigilenti ai mamelor. Spre dezamagirea micutilor, nu aveau voie in zona snowmobilelor.

Apusul soarelui nu a insemnat sfarsitul distractiei, la Paltinis. Turistii au continuat sa se simta bine.

marți, 6 ianuarie 2009

Asa si-au gasit sfarsitul...




Au fost rupti din lumea lor pentru fi imbracati cu cele mai moderne haine, chiar daca preferau ca zapada sa le fie in continuare vesmant. Au fost nevoiti sa suporte caldura, desi erau obisnuiti cu temperaturile scazute. Au spus adio, incet-incet, cate unei ramuri verzi.





Dupa ce au infrumusetat casele si au fost in centrul atentiei printre elementele decorative, brazii, cu cetina pe jumatate verde, si-au gasit sfarsitul, pe langa tomberoane. Acelasi lucru se intampla in fiecare an, dupa sarbatorile de iarna, doar din cauza mofturilor oamenilor, din cauza dorintei lor de a-si etala maiestria in decorarea casei de sarbatori. Din pacate, toate aceste capricii au o consecinta pe care nu o ia nimeni in calcul: degradarea naturii.

duminică, 4 ianuarie 2009

Ce inseamna sa ai noroc





Nu iti trebuie prea mult timp pentru a realiza ca esti o persoana norocoasa sau, de ce nu, ca cineva, acolo sus, dar si pe pamant, te iubeste.


Asta am simtit eu intr-o saptamana. Au fost 7 zile in care am crezut ca lumea e a mea. M-am plimbat, am vazut locuri noi, am cunoscut lume noua. M-am redescoperit. M-am simtit implinita sufleteste. Insa nu au putut sa nu ma afecteze unele lucruri care s-au petrecut in jurul meu.
Cand unii copii se bucurau de cadourile primite de la Mos Craciun, o fetita de cativa anisori, insosita de un baietel, umblau prin localurile din Sibiu. Cantau colinde si primeau bani. Parintii au profitat de perioada sarbatorilor. I-au imbracat in costume populare si i-au trimis la cersit, chiar daca afara erau prea multe grade sub 0.
Am stat mult si m-am gandit la faptul ca sunt norocoasa pentru ca am avut niste parinti care mi-au oferit tot ce au avut ei mai bun. Mi-au dat iubire si m-au invatat sa daruiesc, la randul meu, iubire... fata de oameni si fata de tot ceea ce inseamna viata. Mi-au dat posibilitatea de a decide singura in ceea ce priveste viata mea, au fost langa mine in momente fericite sau cand am fost suparata. Nu m-au trimis la colindat sa aduc bani acasa si nici nu m-au obligat sa-l iau pe Vasilica in brate si sa stau cu el in frig, pentru a face rost bani de tigari sau bautura.
Viata este prea cruda cu unele fiinte. De fiecare data imi zic " nu are ce sa ma mai impresioneze", dar ma conving, pe zi ce trece ca nu este asa.

miercuri, 17 decembrie 2008

Dati-i un ban si lu' Vasilica!



Daca ati trecut ieri sau astazi prin pasajul de langa cofetaria Magnolia, sigur l-ati vazut pe Vasilica, mielutul care a atras privirile tuturor trecatorilor.
Statea cuminte langa prietenul lui, un copil timid, care nici nu putea sa te priveasca. Oricine putea sa-si dea seama ca el nu ar fi vrut sa stea acolo, in frig, sa speculeze mila oamenilor. Sigur ar fi vrut sa se joace cu Vasilica acasa.

vineri, 12 decembrie 2008

Dematurizati-va!

Nu peste mult timp, luam vacanta. Deja miroase a sarbatoare. Acum este momentul sa ne intoarcem la vremea cand nu aveam nicio grija, cand traiam intens fiecare moment si sa lasam de-o parte grija cea de toate zilele. Ascultati Voltaj- Dematurizarea!

Bunul- simt, rar ca si floarea-de-colt


Fiecare dintre noi are pretentia de a i se pastra intimitatea, de a i se vorbi frumos, de a fi ajutat atunci cand se confrunta cu situatii limita, dar cand trebuie sa ne comportam asa cu ceilalti, uitam. Asta se numeste lipsa de bun-simt. Si ar fi bine daca s-ar limita numai la atat acesta "definitie". Dar, din pacate, se extinde pe masura ce noi avem pretentia de a evolua. Mi se intampla, din ce in ce mai des, ca, mergand pe strada sa vad gesturi dezgustatoare ale oamenilor: scuipa, arunca chistoace, se imbulzesc sa urce in autobuze. Cat despre respectul fata de doamne... mi-e greu sa vorbesc. Totusi o voi face. Cat poate fi de greu sa-i dai voie unei doamne sa treaca inaintea ta, sa-i deschizi usa, sa-i cedezi locul in autobuz, sa nu o mai injuri in trafic sau sa ai rabdare sa traverseze, fara sa te enervezi si sa strigi dupa ea?



Spre deosebire de o parte a emigrantilor romani, care ies in evidenta doar prin crime, furturi, si violuri, strainii din Romania sunt un exemplu demn de urmat . Dar, barbatilor le este mai usor sa ironizeze un gest, considerat dealtfel normal pentru oamenii cu educatie. Nu mica mi-a fost mirarea, cand sora mea mi-a povestit cum, urcandu-se in autobuz, un student strain, de culoare, i-a cedat locul imediat cum a ajuns in fata scaunului pe care el statea. I-a multumit si s-a asezat. Doamna de langa ea a remarcat gestul si a zis: Asa ceva nu vezi in fiecare zi!". Si avea dreptate!

miercuri, 10 decembrie 2008

De ce nu mergem la teatru?!


Nu doar odata am fost criticati, noi tinerii, ca nu acordam destula atentie culturii si ca suntem ahtiati dupa navigarea pe internet. Este foarte simplu sa generalizezi, sa pui etichete, fara sa cunosti adevaratele motive pentru care ne comportam in acest fel .


Oricat de grabita as fi fost, nu am putut sa nu observ afisele care anuntau concertul lui Stefan Hrusca sau spectacolul cu Maia Morgenstern. Sunt sigura ca, la fel ca si mine, au fost multi altii care s-au gandit sa mearga sa-i vada pe acesti renumiti artisti, dar care, atunci cand au vazut preturile biletelor, s-au razgandit. Am mers chiar la casa de bilete sa intreb daca exista reduceri pentru studenti. Am primit raspunsul pe care il asteptam: fara reduceri. Locuri libere mai erau destule, desi nu mai este asa mult pana la spectacole. Se pare ca organizatorii prefera sa aiba salile goale, decat sa ofere bilete la preturi accesibile. Pentru un student, sa platesca 50 lei, pentru a sta in primele randuri sau 30 lei, pentru un loc mai in spate, este destul de mult, in conditiile in care plateste chirie sau camin, taxa la facultate si mai are si alte cheltuieli.


In concluzie, este doar vina noastra? Eu cred ca nu.