Nu iti trebuie prea mult timp pentru a realiza ca esti o persoana norocoasa sau, de ce nu, ca cineva, acolo sus, dar si pe pamant, te iubeste.
Asta am simtit eu intr-o saptamana. Au fost 7 zile in care am crezut ca lumea e a mea. M-am plimbat, am vazut locuri noi, am cunoscut lume noua. M-am redescoperit. M-am simtit implinita sufleteste. Insa nu au putut sa nu ma afecteze unele lucruri care s-au petrecut in jurul meu.
Cand unii copii se bucurau de cadourile primite de la Mos Craciun, o fetita de cativa anisori, insosita de un baietel, umblau prin localurile din Sibiu. Cantau colinde si primeau bani. Parintii au profitat de perioada sarbatorilor. I-au imbracat in costume populare si i-au trimis la cersit, chiar daca afara erau prea multe grade sub 0.
Am stat mult si m-am gandit la faptul ca sunt norocoasa pentru ca am avut niste parinti care mi-au oferit tot ce au avut ei mai bun. Mi-au dat iubire si m-au invatat sa daruiesc, la randul meu, iubire... fata de oameni si fata de tot ceea ce inseamna viata. Mi-au dat posibilitatea de a decide singura in ceea ce priveste viata mea, au fost langa mine in momente fericite sau cand am fost suparata. Nu m-au trimis la colindat sa aduc bani acasa si nici nu m-au obligat sa-l iau pe Vasilica in brate si sa stau cu el in frig, pentru a face rost bani de tigari sau bautura.
Viata este prea cruda cu unele fiinte. De fiecare data imi zic " nu are ce sa ma mai impresioneze", dar ma conving, pe zi ce trece ca nu este asa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu