Cine sunt eu

Fotografia mea
Cu capul pe umeri... mai mereu. Stiu cel mai bine sa fac haz de necaz... al meu sau al altuia pt ca life goes on:) Am terminat Jurnalismul, in Pitesti. Frumos oras... De ceva vreme, locuiesc in Londra.

duminică, 26 aprilie 2009

Condiţii inumane la Spitalul De Pediatrie Piteşti




Cum au petrecut copiii internaţi la Spitalul de Pediatrie Piteşti Paştele, nu cred că şi-ar fi putut imagina cineva. Din nefericire am fost martorul unor situaţii prin care mă gândesc cu groază că trec foarte mulţi copii.
Aflându-mă în vizită la fratele meu, care a avut un teribil accident şi având ca întotdeauna camera de filmat cu mine, am surprins câteva imagini din unele saloane, în care erau internaţi copiii. Cu toate că era a doua zi de Paşte, nu s-a facut curat nici în saloane şi nici la băi. Din câte am aflat ulterior, nu se făcea prea des curăţenie. Coşurile de gunoi erau scumpe la vedere şi trebuia să te deplasezi până în baia infectă sau “jegoasă” să arunci ceva.
Paturile aveau cadru ruginit şi erau făcute din nişte arcuri prin care puteai să cazi şi plăci din lemn, acoperite cu nişte pături subţiri, care ţineau loc de saltele. “ Am mai pus o pătură, să pot să dorm mai bine…mă durea spatele” mi-a spus unul din copii, care m-a rugat să-l filmez. “Vreau să mă văd pe youtube, poate apoi alţii or să doarmă în paturi mai bune şi în saloane mai curate”, mi-a zis băiatul de 14 ani.

4 comentarii:

Florin spunea...

cu siguranta nu e singurul spital asa...
ca sa faci,romania..:(

Flory spunea...

Da, asa este, Romania, dar am pretentia ca odata ce inaintam in timp, sa inceapa sa se mai indrepte lucrurile.

El fotografo Caminante spunea...

No entiendo mucho de tu idioma, pero de igual manera me encantan tus fotografias, felicitaciones...

Flory spunea...

gracias:)